InternationalStiri

INTERNATIONAL | Cinci miliarde de euro au fost uitaţi în conturi din Elveţia

Peste cinci miliarde de euro nereclamaţi se află în conturi “uitate” de fonduri de pensii în Elveţia.Aproape jumătate din conturile nereclamate aparţin unor angajaţi străini care au părăsit ţara.

Peste cinci miliarde de euro nereclamaţi se află în conturi “uitate” de fonduri de pensii în Elveţia, potrivit unor informaţii făcute publice joi seară de media elveţiene, relatează AFP citată de Agerpres.

Aceste circa 855.000 de conturi nereclamate au fost transferate într-un fond special în vederea găsirii beneficiarilor acestora, indică postul de televiziune elveţian SRF. În total, 6,3 miliarde de franci elveţieni (5,12 miliarde de euro) au fost “uitaţi” într-un interval de timp de peste doi ani. Banii au fost transferaţi instituţiei Substitute Occupational Benefit.

Conturile conţin, în medie, 7.500 de franci elveţieni, însă unele depăşesc un milion, potrivit directorului instituţiei, Max Meili. Ele sunt adesea “uitate” atunci când beneficiarii lor îşi schimbă locul de muncă, pleacă în concediu de maternitate sau părăsesc ţara, precizează agenţia franceză de presă.

Aproape jumătate din conturile nereclamate aparţin unor angajaţi străini care au părăsit ţara. În 70% din cazuri, aceşti beneficiari nu au putut fi găsiţi.

 

http:www.economica.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page