International

INTERNATIONAL | Adidas retrage din comerţ tricourile pentru Campionatul Mondial de Fotbal. Care este motivul

Adidas retrage din comerţ tricourile pentru Campionatul Mondial de Fotbal, considerate prea “sexy” de autorităţile din Brazilia.

Adidas a decis să retragă din comerţ o ediţie limitată de tricouri pentru Campionatul Mondial de Fotbal după ce autorităţile din Brazilia, ţara gazdă a competiţiei, s-au plâns că acestea “dau un caracter sexual” imaginii ţării, scrie BBC.

Unul dintre modele ilustra o tânără îmbrăcată sumar, mesajul imprimat fiind “Urmăreşti să înscrii?”, în timp ce un alt model ilustra o inimă în interiorul căreia se afla o imagine stilizată a unor bikini, mesajul fiind “I ♥ Brazil” (iubesc Brazilia n.r.).

Embratur, board-ul pentru turism din Brazilia, susţine că se opune vehement oricăror produse care asociază imaginea Braziliei cu sex appeal-ul.

Adidas este unul dintre sponsorii oficiali ai Campionatului Mondial şi furnizorul de mingi al competiţiei.

În urma controversei, compania a decis să retragă linia de tricouri ce urma să fie comercializată în Statele Unite.

“Adidas ia în considerare opiniile consumatorilor şi partenerilor săi. Prin urmare, anunţăm că aceste produse nu vor mai fi vândute”, au precizat reprezentanţii companiei într-un comunicat.

Sursa: gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page