ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Tânăr reținut pentru contrabandă cu țigări

Joi, în jurul orei 16.55, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Săveni a oprit în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Săveni, un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de B.V. de de 26 ani, din Republica Moldova.

În urma controlului autovehiculului, poliţiştii au găsit 104.800 ţigarete (5.240 pachete) de provenienţă Republica Moldova, pentru care cetăţeanul moldovean nu a putut prezenta documente justificative.

Cercetările în cauză au fost preluate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani, întocmindu-se acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, prelucrare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuiesc plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau destinate săvârşirii acesteia.

Prejudiciului cauzat la bugetul consolidat al statului prin comiterea faptei menţionate însumează 57.640 lei.

Poliţiştii au dispus faţă de B. V. măsura reținerii pentru pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani.

Totodată, întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul utilizat pentru transportarea acestora a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page