INFRACTIONAL | Prostituate din România, exploatate în Italia de un preot

Un preot din Italia a fost arestat pentru că era implicat în conducerea unei reţele de prostituate românce.

Membrii rețelei obligau tinere din România, să se prostitueze în folosul lor. Astfel, fiecare fată plătea săptămânal o ”taxă de protecție” de 400 de euro, relatează secoloditalia.it.

La audieri, preotul a susținut că, de fapt, el își dorea să le aducă pe fete pe calea cea bună.

“Voiam să le salvez și să le scot din locul ăla”, a declarat acesta în fața anchetatorilor.

Don Saverio Calabrese a fost reținut în urma unei ample operaţiuni a poliţiei italiene denumită “Madame”. Alături de el au mai fost arestate alte 13 persoane printre care și o româncă în vârstă de 30 de ani, pe nume Nadia Radu, coordonatoarea rețelei de prostituție. Aceasta locuia împreună cu fetele în aceeași casă, având grijă să le controleze orice mișcare și încasările. De asemenea, românca le-a confiscat prostituatelor actele de identitate.

Anchetatorii italieni dețin înregistrări audio cu discuții între Nadia Radu și Don Saverio, care este acuzat de inducere, favorizare și exploatare a prostituției.

Preotul este paroh al unei bisericii din regiunea Puglia, dar și profesor de filosofie la Institutul de Științe Religioase din Taranto.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close