ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Doi botoșăneni au ajuns după gratii! Unul pentru contrabandă, iar altul pentru că s-a urcat băut la volan

Luni, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Botoşani, au identificat pe raza municipiului Botoșani un bărbat de 50 de ani din comuna Dersca, urmărit la nivel naţional şi internaţional.

Pe numele acestuia, Tribunalul Botoșani a emis la data de 16.01.2018 un mandat de executare a pedepsei cu închisoare, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

La aceeaşi dată, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Botoșani au identificat pe raza satului Ipotești, comuna Mihai Eminescu, un tânăr de 25 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Botoșani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Cel în cauză a fost condamnat să execute o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Cele două persoane au fost conduse la Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page