ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Bărbat din Botoşani, tâlhărit în plină stradă

În noaptea de 19/20.05.2014, în jurul orei 01.00, Poliția municipiului Botoșani a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, la data de 19.05.2014, în jurul orei 21.00, un bărbat de 51 ani, din orașul Ștefănești, județul Botoșani, în timp ce se afla la intrarea într-un imobil de pe strada Parcul Tineretului, din municipiul Botoșani, a fost acostat de două persoane necunoscute, care i-au sustras o sumă de bani, ulterior acestea întrebuințând violența pentru păstrarea sumei sustrase.

            În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Biroului Investigații Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au  identificat doi tineri, în vârstă de 23 ani și respectiv 21 ani, ambii din municipiul Botoșani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea faptei reclamate.

În fapt, s-a stabilit că aceştia, la data de 19.05.2014, în jurul orei 21.00, ar fi urmărit victima până la intrarea într-un bloc de locuinţe, apoi, fără a întrebuința violența, i-ar fi sustras acesteia, dintr-un buzunar, o sumă de bani.

Ulterior, fiind urmăriți îndeaproape de victimă, care a încercat să-și recupereze suma de bani, cei doi tineri, pentru a-și asigura scăparea, ar fi lovit victima cu pumnii și picioarele, după care au părăsit în fugă locul faptei.

            În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cu cele două persoane bănuite, în stare de reţinere, urmând ca pe numele acestora să fie formulată propunere de de arestare preventivă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page