INFRACTIONAL | Acțiuni ale polițiștilor pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică
În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general Petre Tobă, în toată ţara se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică
În judeţul Botoşani, în primele cinci zile de acţiune, au fost constatate 21 de infracţiuni şi peste 650 fapte contravenţionale.
Astfel, în perioada 01 – 05 aprilie a.c., peste 140 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat în medie, zilnic, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.
Au fost verificaţi 367 agenţi economici şi 697 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.
În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 21 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 22 de persoane.
Două dintre infracţiuni privesc fapte de evaziune fiscală.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 659 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 260.380 lei.
43 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, în timp ce 164 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Poliţiştii au constatat şi aplicat 418 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 34 de sancţiuni aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.
Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 18.345 lei, constând în alcool şi produse de alcool, carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte.