Diverse

INEDIT | Conferinta pe teme de mediu la Botosani

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu” (POS Mediu) – Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate” și se derulează pe o perioadă de 57 de luni cu finalizare la data de 21.08.2015. 

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor care să îmbunătățească atât calitatea vieții cât și pe cea a mediului din județul Botoșani și să corespundă din punct de vedere al protecției mediului cu cerințele legislației române și europene.

Proiectul include următoarele componente:

–          colectarea selectivă a deşeurilor (cuprinde platforme de colectare dotate cu euro-containere pentru colectarea separată a deşeurilor reziduale şi a materialelor reciclabile, precum şi unităţi de compostare
individuală în gospodării pentru deşeurile biodegradabile);

–          construirea unui depozit conform (prima celulă, cu o capacitate de 0.95 milioane tone) la Stăuceni;

–          construirea unei staţii de sortare cu capacitatea de 24.500 t/an la Stăuceni;

–          construirea a două staţii de transfer la Săveni şi Ştefăneşti şi amenajarea punctelor publice de colectare la staţiile de transfer de la Dorohoi şi Flămânzi;

–          închiderea şi reabilitarea a două depozite urbane neconforme (Botoşani şi Dorohoi);

–          furnizarea de vehicule pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere;

–          asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor şi a contractelor de furnizare;

–          verificarea Proiectelor Tehnice;

–          suport consultanţă pentru UIP şi conştientizare publică;

–          asistenţă tehnică pe durata execuţiei lucrărilor de construcţii;

–          auditarea proiectului.

Finalizare proiect: 21.08.2015.

Valoarea totală a proiectului: 143.068.697 lei fără TVA

Dorim să vă aducem la cunostință stadiul proiectului cât și o serie de activități destinate informării cetățenilor printre care se numără dezbaterile publice din județ, în perioada 12- 16 noiembrie 2012 în următoarele localități: Albești, Curtești, Frumușica, Hudești, Manoleasa, Răchiți, Rădăuți Prut, Vlădeni, Vorona, Vorniceni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page