AdministratieLocal

Începe reabilitarea clădirii în care va funcționa Evidența Populației – FOTO

Luni, 22 ianuarie, constructorii botoșăneni care vor realiza consolidarea seismică și reabilitarea energetică a clădirii „Elena Doamna”, în care va funcționa Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor (SPCEP), au primit ordinul de începere a lucrărilor.

Reabilitarea clădirii este un proiect foarte important pentru care Consiliul Județean a accesat finanțare europeană din PNRR de peste 800.000 de euro. De asemenea, din bugetul propriu Consiliul Județean Botoșani asigură o cofinanțare de aproximativ 281.000 de lei. „Clădirea nu mai este folosită de foarte mulți ani și se află într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care am atras o finanțare importantă din PNRR pentru a o reabilita și transforma într-un sediu modern pentru Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor. La finalul reabilitării, aici va fi mutată și arhiva fizică a SPCEP, care are în păstrare 32.000 de registre de stare civilă cu 2,8 milioane de acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces, divorț, acte speciale, etc), începând cu anul 1895”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările de reabilitare vor fi efectuate de către asocierea formată din firmele botoșănene Elproex SA și Ergo Sistem Igmar SRL. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page