IncendiuLocal

Incendiu violent, în prima zi din an, într-o gospodărie din județul Botoșani – FOTO

Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Buda. O bucătărie de vară și acoperișul unei case au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost observat de trecători care au cerut. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 04:00.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau anexa în totalitate și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și exista pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Pompierii au eliminat și pericolul de explozie, din interior fiind scoasă o butelie.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page