IncendiuLocal

Incendiu într-un bloc din Botoșani! 15 persoane, din care un copil, evacuate de pompieri – FOTO

Un bărbat a fost salvat de pompierii botoșăneni dintr-o garsonieră cuprinsă de flăcări, în urmă cu puțin timp. Acesta era în interiorul casei, situată la etajul IV al unui bloc de pe strada Aleea Parcului, din municipiul Botoșani, când bunurile din interior au fost cuprinse de flăcări și s-a refugiat în balcon. Salvatorii au trecut prin foc și l-au scos pe brațe, fiind transportat la ambulanță. Potrivit cadrelor medicale, bărbatul a fost intoxicat cu fum, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Alte 15 persoane, din care un copil, care locuiesc la etajele IV și III au fost evacuate de pompieri.

Concomitent cu acțiunea de evacuare a locatarilor s-a intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta violent în interiorul garsonierei, dar și pentru evacuarea fumului dens care era prezent la nivelul etajelor superioare.

Patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, autoplatforma de lucru la înălțime, dar și două ambulanțe SAJ, polițiști și jandarm au fost mobilizați la locul evenimentului.

Incendiul este lichidat. Urmează să se stabilească cauza probabil.

Vigilența vecinilor și intervenția promptă a pompierilor botoșăneni au împiedicat producerea unei tragedii.

Cauza probabilă – lumânare lăsată aprinsă nesupravegheată lângă materiale combustibile

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page