IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din Vârfu Câmpului

Nu puneți hainele la uscat, pe sobă sau în apropierea acesteia!

Casa unei familii din localitatea Vârfu Câmpului a fost în pericol, seara trecută, în urma unui incendiu care s-a produs din această cauză.
La caz, au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

Vârfu Câmpului. Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o anexă care era lipită de casă și au intervenit rapid pentru a limita extinderea flăcărilor la întreaga construcție.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, ISU Botoșani vă mai recomandă:

▪nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

▪nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

▪nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

▪în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

▪amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

▪focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

▪stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

▪nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

▪depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page