IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din județul Botoșani. Proprietarul a suferit un atac de panică

Un incendiu violent a izbucnit, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Jijia, după ce butelia care abia fusese montată, a avut scăpări de gaze. Când s-a produs evenimentul, acasă era proprietarul. Acesta a scos butelia din interior și a strigat după ajutor. O vecină a sunat la 112 și a cerut sprijinul pompierilor.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere, precum și o parte din acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție.
Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Proprietarul a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪verificați etanșeitatea buteliei, garniturilor sau a furtunului doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;

▪la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;

▪asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;

▪în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;

▪deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

▪nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea.

Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page