AccidentEvenimentLocal

Impact între două mașini la Popăuți. Două persoane au ajuns la spital – FOTO

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29, în zonă Fermei Popăuți, în această după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă. Aceștia au constatat că toate persoanele erau ieșite din mașini, iar două aveau nevoie de ajutor medical. Victimele au fost preluate de ehipajele SMURD și transportate la spital.

Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page