Local

Grevă la Instituția Prefectului, unde salariații au cerut bani mai mulți. Lista cu revendicări – FOTO

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi, 10 februarie 2022, cu salariații Instituției Prefectului – Județul Botoșani, care în intervalul orar 10.00 – 11.00 s-au aflat în grevă de avertisment.

Aceștia i-au prezentat reprezentantului Guvernului în teritoriu principalele revendicări. Este vorba despre solicitarea de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a avut un dialog permanent, bazat pe transparență și încredere reciprocă cu salariații Instituției Prefectului – Județul Botoșani.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat că va întreprinde toate demersurile necesare privind transmiterea, în vederea soluționării, a tuturor revendicărilor către miniștrii de resort.

”Salariații Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în baza prevederilor  art. 183 alin. (2) din Legea nr. 62/2011  – Legea Dialogului social, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 416 alin. (1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, vă informăm asupra hotărârii de declarare a grevei de avertisment.

Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor  teritoriale în cea a funcțiilor de stat.

Menționăm că această acțiune se va desfășura în data de 10 februarie 2022 orele 10.00 – 11.00 la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, de către salariați conform tabelului anexat, prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului”, au transmis reprezentații salariaților din instituția menționată.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page