Sport

Gabi Tamaș amenință conducerea Petrolului că nu va juca în meciul cu FC Botoșani

În această vară, Gabi Tamaș (38 ani) a început o nouă aventură. Fundașul central a semnat cu Petrolul Ploiești, anunțând clar că nu a sosit la „lupii galbeni” pentru a retrograda.

După 8 etape, Petrolul ocupă locul 3 în Superligă, cu 14 puncte, cu 4 puncte mai puțin decât Rapid și Farul, liderii campionatului. Iar această formă bună a echipei pregătite de Nae Constantin (48 ani) l-a făcut pe reporter, după meciul cu CS Mioveni, 0-0, să-l întrebe pe Tamaș dacă se gândește la playoff.

Gabi Tamaș: „Vă promit eu!”

Stoperul a oferit un răspuns tranșant, declarând: „Nu, mă gândesc să plec de la Petrolul!”. Ulterior, președintele clubului, Costel Lazăr, a dezvăluit că jucătorii nu au încasat salariul de aproape 3 luni. Fapt ce l-a deranjat pe Tamaș, care a amenințat după ultima partidă, că dacă jucătorii nu vor fi plătiți nu va evolua cu FC Botoșani, pe 4 septembrie, de la 21:30, LIVE TEXT pe www.sport.ro.

„Dacă mâine nu se bagă un salariu, plătesc eu unul baieților și plec din club! Nu mai joc nici duminică. Vă promit eu!”, ar fi declarat Gabi Tamaș după victoria cu Chindia Târgoviște, 3-2, conform Fanatik.

Costel Lazăr, președinte Petrolul: „Îi dau dreptate lui Gabi Tamaș. Sper să plătim un salariu săptămâna aceasta”

„Probabil că are dreptate să se gândească la plecare din moment ce este neplătit. Trebuie să stau de vorbă cu el. Până nu sunt cu el față în față, nu pot să comentez nimic, dar îi dau dreptate să se gândească la plecare dacă este neplătit. Voi discuta cu Gabi pentru a clarifica problema.

Eu am promis că săptămâna aceasta vom da un salariu. Cu primele suntem la zi. Nu știu dacă unii jucători suportă și alții nu suportă. Sigur că Gabi este un jucător obișnuit cu un alt regim. A jucat la un anumit nivel și este obișnuit să fie respectat.

Sunt două luni de restanțe. În schimb, cu primele suntem la zi. Căutăm soluții și sper să ne îndeplinim promisiunea pe care am făcut-o și eu față de ei săptămâna aceasta”, a spus Costel Lazăr, pentru Sport.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page