Politic

Florin Țurcanu sare la gâtul Doinei Federovici: „Amenință prin Consiliul Județean că dă afară, că vă desființăm”

Vicepreședintele ALDE Botoșani, Florin Țurcanu, a transmis, vineri, în conferința de presă, câteva avertizări publice președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici, pe care o acuză că a politizat activitatea instituției. Deliberativul județean ar avea rol de decor, în opinia sa, iar deciziile care se iau ar favoriza mai mult membrii de partid decât ar contribui la dezvoltarea județului.

„Atrag atenția președintelui Consiliului Județean în funcție și partidelor care în acest moment conduc că nu trebuie să amestecăm lucrurile. Vedeți, mulți politicieni nu recunosc amestecul politicii în administrativ,dar eu nu mai am nimic de pierdut. Și știu pentru că am fost președintele unui partid mare și am fost și președintele Consiliului Județean. Dacă vom conduce Consiliul Județean strict politic, pentru membrii de partid, ne blocăm într-o zonă foarte dificilă foarte periculoasă. Trebuie să recunoaștem greșelile pe care le-am făcut toți, am politizat foarte mult administrația, e momentul să aducem la masa deciziilor toate partidele politice care guvernează județul pentru a identifica cele mai bune soluții pentru dezvoltarea Botoșaniului. „Vicepreședintele ALDE i-a sugerat Doinei Federovici că e momentul să aducă la masa discuților toate partidele politice, să ia deciziile cele mai bune în consens”, a declarat Florin Țurcanu.

Liderul ALDE a adăugat că are informații că Doina Federovici, dar și vicele Dorin Birta amenință ,, prin Consiliul Județean, că dă afară, vă desființăm. Este de pe timpul lui Ceașcă”, și a ținut să dea asigurări că acei 187 de agajați CJ nu vor avea de suferit dacă își respectă cu strictețe atribuțiile.

„Îi reamintesc doamnei președinte, chiar dacă ea zâmbește pe sub mustață, cine e Țurcanu…, că am câștigat președinția Consiliului Județean cu 108.000 de voturi și nu cu cât a câștigat domnia sa. Aproape dublu decât ea. Îi reamintesc că mi-a fost vicepreședinte și așa de frumos se comporta cu mine. Acum, râzând… cine e Țurcanu? Eu sunt prea mic pentru domnia sa. E președinte. Eu nu mă pot duce neinvitat la praznic. Atâta timp cât nu are nevoie de părerea mea, nu mă duc, nu deranjez. Dar urmăresc”, a mai spus Florin Țurcanu, la conferința de presă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page