Politic

Finanțare europeană pentru progresul regiunii de nord-est prin ITI „Țara de Sus”

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI „Țara de Sus”, din care fac parte 125 de municipii, orașe și comune județele Botoșani, Suceava și Iași, va primi finanțare pentru actualizarea strategiei de dezvoltare prin Programul de Asistență Tehnică 2021-2027.

Ghidul de finanțare a fost lansat în consultare publică, iar sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă. ITI „Țara de Sus” se numără printre cele cinci Asociații de Dezvoltare Intercomunitare  selectate de Guvern ca fiind capabile să atragă direct și să gestioneze fonduri europene.

Cu ajutorul acestei finanțări, intrăm în linie dreaptă. Banii vor fi alocați pentru rescrierea strategiei noastre, care va cuprinde proiecte importante pentru locuitorii din regiunea de nord-est. Vom îngloba nevoile principale din sectorul public și cel privat, al căror parteneriat va fi consolidat și fructificat. Pentru fiecare obiectiv identificăm toate oportunitățile europene și guvernamentale disponibile. Vom avea nevoie de expertiză și profesioniști, iar finanțarea va acoperi integral această cerere”, a explicat senatorul PSD Lucian Trufin, fondatorul Asociației de Dezvoltare ITI „Țara de Sus”.

Alocarea totală stabilită pentru apelul de proiecte este de 6 milioane de lei, fonduri care vor fi utilizate de ADI-urile selectate,  fiind eligibile costurile  pentru organigrama ITI, consultanță administrativă, expertiză și promovare. Aceasta este o oportunitate majoră pentru implementarea proiectelor cu un impact profund pe termen lung în sectoare vitale precum economia, sănătatea, infrastructura și inovația.

Urmează ca fiecare unitate administrativ-teritorială din componența ITI să elaboreze sinteza proiectelor pe care intenționează să le implementeze în comunitatea locală. Este un moment crucial pentru instituțiile și factorii de decizie care și-au dat mâna pentru ca regiunea noastră să recupereze decalajul de dezvoltare față de celelalte zone ale țării și Europei, a mai precizat Lucian Trufin.

ADI ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene în mod direct, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat, regenerarea urbană și rurală.

https://mfe.gov.ro/consultare-publica-programul-asistenta-tehnica-2021-2027-ghidul-solicitantului-conditii-specifice-de-accesare-a-fondurilor-din-programul-asistenta-tehnica-2021-2027-p2-imbunatatirea-capacitatii/

Comunicat de presă PSD Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page