CulturaLocalsocial

Festivalul „SMS – Serile Magice Săveni” aduce teatrul în atenția copiilor și tinerilor

Festivalul de artă „SMS – Serile Magice Săveni” se desfășoară între 8 și 10 decembrie 2022, în Săveni, județul Botoșani, la Centrul Cultural din localitate și la amfiteatrul Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni. Evenimentul își propune să aducă în atenția publicului evenimente dedicate artelor spectacolului, așa cum sunt spectacole de teatru, instalații performative și ateliere teatrale și dans.

„SMS – Serile Magice Săveni” vizează promovarea și cunoașterea culturii naționale și locale, educarea prin artă și dezvoltarea locală durabilă. Astfel, ateliere de teatru și film, întâlniri cu specialiști, așa cum este prof. dr. Ioana Baskerville, reprezentant al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural, dar și spectacole de teatru sunt integrate în acest festival care pune accent pe creșterea nivelului de cunoaștere a culturii naționale și a patrimoniului imaterial în rândul copiilor și al tinerilor, dar și conștientizarea valorilor locale.

Unul dintre ateliere este inspirat de Samuel Manuel Lerner, compozitor de teatru și film muzical american și britanic, născut în Săveni, județul Botoșani, la data de 28 ianuarie 1903. Odată cu dezvoltarea filmului sonor, Lerner a început să scrie melodii pentru imagini în mișcare, inclusiv câteva utilizate în desene animate ale Paramount Pictures, produse de Fleischer Studios. Două dintre acestea au inclus melodii semnate pentru cele mai de succes vedete de desene animate ale lui Max Fleischer: Betty Boop („Don’t Take My Boo-Oop-a-Doop Away”, scrisă alături Sammy Timberg) și Popeye Marinarul („I’m Popeye the Sailor Man”).

 

Totodată, în cadrul „SMS – Serile Magice Săveni” va fi pus în scenă spectacolul de teatru „Patima roșie” de Mihail Sorbul, despre care puțină lume mai știe că este originar din această localitate. Producția va aparține unor tineri absolvenți ai facultăților de teatru din București și Cluj, uniți de convingerea că arta poate fi mijlocită oriunde și care au decis să formeze, cu acest prilej, trupa de teatru independent „Estet”. Regia spectacolului este realizată de Robert Kocsis, scenografia este semnată de Alberto Ursache, iar asistent costume este Alisa Matei. Din distribuție fac parte Cătălina Nichitin, Ioana Tănasă, Andrei Bouariu, Armand Crișan, Vlad Dragne.

 

Evenimentele culturale din cadrul acestui festival vor fi încheiate cu spectacolul de teatru „Avocații diavolului”, care îi are în distribuție pe îndrăgiții actori Marius Florea Vizante, Alexandru Ion și Nadiana Sălăgean. Este, probabil, cea mai curajoasă comedie pe un text românesc contemporan, care nu face compromisuri, declară război minorității și majorității, conservatorilor și avangardei, corectitudinii politice și excesului de libertate.

 

Publicul care dorește să participe la spectacolele din cadrul festivalului beneficiază de intrare gratuită, în limita locurilor disponibile.

 

Principalele manifestări ale celor trei zile, în ordine cronologică, sunt:

 

  • 8 decembrie:

Evenimentele debutează la ora 10:00, cu instruirea tinerilor în vederea asigurării momentelor de figurație din cadrul spectacolului de teatru „Patima Roșie”.

Ora 13:00 –  Elevi și tineri, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, vor lua parte la un atelier de teatru-dans, în cadrul căruia li se vor prezenta tehnici de realizare a unor producții ce au ca specific acest domeniu.

Ora 15:00 – Atelier de film documentar.

Ziua se va încheia cu punerea în scenă a spectacolului de teatru „Patima Roșie” după textul lui Mihail Sorbul, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Săveni.

 

  • 9 decembrie:

Ora 11:00 – Atelier „Importanța și actualitatea patrimoniului imaterial” susținut de către prof. dr. Ioana Baskerville, reprezentant al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural. Atelierul va fi centrat pe teatrul popular performat în cadrul sărbătorilor de iarnă.

Ora 14:00 – Atelier de film bibliografic „Sammy Lerner”- dialog între artiști și public. Compozitor de origine română de teatru și film muzical american și britanic, Samuel Manuel Lerner s-a născut la data de 28 ianuarie 1903, în orașul Săveni, județul Botoșani.

Ora 17:00 – Spectacol pentru copii și tineret „Trei prieteni, trei poveşti” – Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache.

 

  • 10 decembrie

Ultima zi de festival va începe, de la ora 11:00, cu un atelier de teatru, în cadrul căruia 20 de copii vor fi inițiați în mânuirea păpușilor de către actorul Marius Rusu.

Ora 18:00 – Spectacolul de teatru „Avocații diavolului”, în regia lui Vlad Zamfirescu, care va fi urmat de o sesiune de Q&A cu actorii: Marius Florea Vizante, Alexandru Ion, Nadiana Sălăgean.

 

 

Festivalul de artă „SMS-Serile Magice Săveni” este realizat de Asociația cultural-artistică „Arlechin”, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, având ca parteneri Primăria Orașului Săveni și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani.

 

Informațiile cu privire la desfășurarea fiecărei activități cuprinse în proiect sunt disponibile atât pe rețelele de socializare din mediul online (https://www.facebook.com/profile.php?id=100088039344972), cât și pe site-ul organizației: www.arlechinromania.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page