LocalMonden

Festivalul de la Vlăsinești a fost reluat după doi ani de pandemie. Ploaia nu i-a oprit pe cetățeni să încingă horele – FOTO

După doi ani de pandemie au fost reluate zilele comunei Vlăsinești, sărbătorite cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. Pe stadionul „La Berbeci” s-au adunat sute de oameni să ia parte la eveniment, însă furtuna de ieri după-amiază a risipit populația, care a revenit seara.

În debutul evenimentului a urcat pe scenă Ansamblul Folcloric „Mugurași Vlăsineșteni” al Căminului Cultural din Vlăsinești, coordonat de instructorul Alexandru Boaru. După această prestație au urcat Ansamblul „Cordăreanca”, Ansamblul „Hora”, a avut loc jubileul aniversar „Nunta de aur”.

Deși a început a ploua, atmosfera a fost încinsă de Alexandru Brădățan și Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, dirijată de Ion Oloieru. Soliști vocali au fost Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu și Loredana Călin.

Interpreta Brândușa Covalciuc a ajuns pe scena de la Vlăsinești, iar seara atmosfera a fost întreținută de DJ Ryno și Sylvia, Narcotic Sound și Direcția 5.

Astăzi, 15 august, va avea loc bal în aer liber, începând cu ora 16:00.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page