Local

Femeie însărcinată, salvată de jandarmii botoșăneni

În această seară, un echipaj de jandarmerie, care acționează în cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică la Street Food Festival Botoșani 2023, a observat, în jurul orei 18.00, o femeie însărcinată așezată pe trotuar, în lateralul scenei.
Deoarece li s-a părut că aceasta nu se simte bine, au discutat cu ea, iar bănuiala li s-a confirmat.
Femeia, care lucrează la un modul stradal amplasat în zona Monumentului Răscoalei de la 1907, a fost însoțită de jandarmi într-un loc din apropiere, de unde a fost preluată de o ambulanță solicitată prin apel la numărul unic de urgență 112 , fiind transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate.
Misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice în cele patru zile de desfășurare a manifestării este executată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în cooperare cu efective de poliție rutieră, pompieri si poliție locală, împreună cu care au adoptat măsurile ce se impun, potrivit competențelor instituționale, pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente și situații conflictuale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page