ImportantLocal

EXERCIȚIU: misiuni de salvare în cazul unui incendiu de pădure la Hudești – FOTO

Folosirea focului deschis în gospodării, pe terenurile agricole sau în pădure, fără respectarea prevederilor legale și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu de amploare, sunt acțiuni periculoase, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător. În condiții de vânt puternic, incendiile se pot extinde într-un timp foarte scurt, pot afecta proprietățile cetățenilor, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Pentru perfecționarea modului de intervenție la astfel de incendii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat, astăzi, un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, în pădurea din localitatea Alba, comuna Hudești.

Potrivit scenariului, din cauza vântului puternic, un foc aprins într-o gospodărie de lângă pădure s-a extins la fondul forestier. Zece persoane care cautau obiecte vechi, folosind detectoare de metale, s-au rătăcit, iar cinci voluntari s-au intoxicat cu fum. Unul dintre detectoriști a descoperit un elemente de muniție.

Pe timpul exercițiului, pompierii au intervenit pentru limitarea propagării flăcărilor, în timp ce polițiștii de frontieră au verificat existența unor focare izolate cu ajutorul unei drone. La fel ca în situațiile reale, salvatorii au acționat pentru evacuarea și acordarea primului ajutor calificat voluntarilor intoxicați cu fum, dar și pentru căutarea-salvarea celor zece persoane rătăcire, împreună cu polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, angajații ocolului silvic și cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești.

Pirotehnicienii au ridicat muniția rămasă neexplodată, în timp ce polițiștii au întreprins activități de căutare a persoanei care a provocat incendiul.

La exercițiu au participat forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, Direcției Silvice Botoșani, Ocolului Silvic Darabani – districtul nr. 1 Alba, cantonul silvic nr. 2 Alba, Comitetului Local pentru Situații de Urgență Hudești și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, prezidată de prefectul județului, Sorin Cornilă, s-au luat măsurile necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii de pădure.

Exerciţiul, la care au participat reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații de urgență, dar și primarul comunei Hudești, Viorel Atomei, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page