Eveniment

ȘOCANT | Din cauza unor poze, o fetita s-a aruncat de la etaj!

Fata în vârstă de 11 ani a unui poliţist din municipiul Giurgiu a murit după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al blocului în care locuia, anchetatorii afirmând că minora ar fi recurs la acest gest pentru că tatăl său ar fi certat-o din cauza unor fotografii postate pe Facebok.

Bunica fetei a declarat că, după ce a observat că fata lipseşte, a văzut geamul deschis şi şi-a dat seama că s-a întâmplat o tragedie, iar când s-a uitat pe fereastră a văzut-o pe fată zăcând pe ciment, într-o baltă de sânge, distanţa de la care fata s-a aruncat în gol fiind de aproximativ 15 metri, scrie Mediafax.

Femeia a sunat imediat la 112, iar nepoata sa a fost preluată de o ambulanţă, dar cu toate eforturile medicilor, copila a murit în salvare, în drum spre spital, din cauza rănilor interne.

Potrivit unor surse judiciare şi unor membri ai familiei, Larisa, elevă în clasa a V-a, care în luna ianuarie ar fi împlinit 12 ani, ar fi decis să se sinucidă după o discuţie cu tatăl său, care i-ar fi reproşat că, fără ştirea lui, a postat pe un site de socializare mai multe fotografii ale ei făcute cu un telefon mobil performant.

Ulterior, bărbatul i-ar fi luat aparatul vrând să vadă dacă mai erau şi alte poze pe care fata voia să le steargă, iar aceasta, disperată de comportamentul tatălui său, s-ar fi dus în camera ei şi s-a aruncat pe geam.

Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page