Localsocial

Eveniment caritabil la Biserica „Uspenia” din Botoșani, pentru un copil bolnav, orfan de tată

În seara zilei de 3 decembrie, la Biserica „Uspenia” din Botoșani a avut loc un concert caritabil de colinde și cântece patriotice. Evenimentul, intitulat „Cântă române, colindă creștine”, și-a propus ca în pragul sărbătorii Nașterii Domnului să sprijine un copil diabetic, al cărui tată a murit încercând să salveze un tânăr de la înec.

Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Eternitatea. Au interpretat Corul Cântăreților Bisericești din Botoșani, Corul „Antoniada” al Bisericii „Sfântul Antonie” din Botoșani, Corul copiilor de la Biserica „Sfânta Treime” din Botoșani și Corul misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

„O seară  plină de emoție și bucurie am trăit alături de tinerii din Corul misionar «Sfântul Ioan Iacob Hozevitul». Ne-au copleșit emoțiile, au curs lacrimi de bucurie și de speranță alături de cei prezenți”, ne-a mărturisit Gabriel Corolea, dirijorul corului misionar.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru dărnicia și gândul la aproapele aflat în suferință. Evenimentul face parte din programul misionar – cultural al Parohiei „Uspenia” Botoșani. (pr. paroh Marius Babiuc)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page