Educatie

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de Bacalaureat

Luni, 27 martie, începe simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2023. Elvii de clasa a XII-a și a XIII-a vor susține astăzi proba la Limba și Literatura Română. Proba este scrisă, iar nota obținută nu este trecută în catalog.

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2023, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele terminale de liceu) – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2023 se organizează la următoarele disciplinele: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor şi a competențelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor liceale.

Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vară.

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați, precizează Ministereul Educației.

Citește și…

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page