EducatieImportantLocal

EDUCAȚIE | A început BAC-ul olimpicilor. Vezi calendarul examenului!

211 elevi, sportivi și olimpici la diferite materii de studiu, au intrat, de astăzi, în febra examenului de Bacalureat.

Pentru această categorie de elevi, Ministerul Educației a organizat o sesiune specială a examenului, care se desfășoară la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Ciolpani, judeţul Ilfov. 

Potrivit Calendarului, elevii vor susține proba orală la Limba română și/sau la Limba Maternă în 18 și 19 mai. În 20 mai și 21 mai, olimpicii vor susține evaluarea competențelor digitale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Zilele de 22 și 23 mai sunt rezervate evaluării competențelor într-o limbă străină, iar din 25 mai încep probele scrise.

În 25 mai, elevii vor susține proba scrisă la Limba română, în 26 mai, proba scrisă obligatorie a profilului (Istorie sau Matematică, iar în 27 mai, proba scrisă la alegere.

În 28 mai, olimpicii își vor verifica cunoștințele scrise la Limba maternă. În aceeași zi, vor fi afișate rezultatele, până la ora 18.00. Între 18.00 și 20.00, elevii vor putea depune contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate în 29 mai.

BACALAUREAT 2015 se desfăşoară, ca în fiecare an în două sesiuni: BAC 2015 sesiunea iunie-iulie 2015 şi BAC 2015 sesiunea august-septembrie 2015.

La fel ca în anii precendeți, elevii nu vor avea voie în sălile de examen cu telefoane mobile sau cu orice tip de mijloace de comunicare ce permit conectarea la internet.

La Bacalaureatul olimpicilor participă absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite, care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, se arată în ordinul de ministru publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei.

 

VEZI AICI CALENDARUL SESIUNII SPECIALE A EXAMENULUI DE VACALAUREAT 2015! 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page