AdministratieJudet

Drumul Mănăstirilor va fi finalizat luna aceasta – FOTO

Lucrările de modernizare a Drumului Județean 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, care unește cele mai importante mănăstiri din județul Botoșani, se apropie de finalizare.

Constructorul a turnat stratul de uzură pe sectorul Pădureni – Oneaga, până la intrarea în pădure, iar de vineri a început să lucreze pe sectorul dintre Mănăstirea Vorona și Sihăstria Voronei. De asemenea, pe sectorul de mijloc se lucrează la hidraulica drumului, astfel încât, până la finele săptămânii viitoare, să se poată turna și aici stratul de uzură.

Drumul Mănăstirilor, un vector de dezvoltare a turismului în zonă, va fi finalizat luna aceasta.

„În ciuda exploziei prețurilor la materialele de construcții, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate și căutăm soluții pentru fiecare sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul. Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”, a transmis președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Drumul „Mănăstirilor” are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 35 de milioane de lei, din care Consiliul Județean va suporta 8 milioane de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page