InfractionalLocal

Doi bărbați prinși la tăiat arbori într-o pădure din Botoșani – FOTO

O acțiune pentru prevenirea furtului de material lemnos din fondul forestier național, executată de jandarmii botoșăneni în cooperare cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi, s-a finalizat cu depistarea a doi bărbați care tăiau ilegal arbori în zona numită Hulubești, de pe raza comunei Pomârla.

Cei doi bărbați au tăiat cu o drujbă 20 de arbori din speciile carpen, fag și gorun, cu diametrul de cel mult 20 de centimetri și ii pregăteau pentru transport.

Jandarmii au ridicat în vederea confiscării motofierastrăul folosit de cei doi bărbați și le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, pe care le vor înainta, în vederea competentei soluționări, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Conform prevederilor Codului Silvic, tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu închisoarea, în funcție de valoarea prejudiciului produs.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page