Diverse

DIVERSE | Vrei un televizor nou? Află AICI cum alegi dimensiunea potrivită!

Când vrei să alegi dimensiunea perfectă a televizorului, există mai mulți factori, pe care trebuie să îi iei în considerare, în afară de rezoluția ecranului și de designul încăperii în care îl vei amplasa. Televizoarele mai mari se potrivesc în camerele spațioase, în timp ce cele mai mici sunt recomandate atunci când vrei să le poziționezi la o distanță mică de canapea, de exemplu. În acest sens, trebuie să măsori distanța de vizionare dintr-o încăpere, pentru a estima cât mai exact dimensiunea device-ului. 

Iată de ce trebuie să ții cont când alegi dimensiunea televizorului tău:

Dimensiune vs. diagonală

Atunci când vine vorba de dimensiunea ecranului, aceasta se stabilește în funcție de lungimea diagonalei televizorului, care este măsurată dintr-un colț în celălalt, așa că reține acest lucru atunci când mergi la cumpărături. Modelul standard este de 40 inch sau 100 cm, iar acesta nu este atât de mare pe cât ai putea crede. Din acest motiv, mulți cumpărători își dau seama acasă că televizorul achiziționat este mult mai mic decât se așteptau. Compară dimensiunea diagonalei cu cea a spațiului de care dispui în casă. De exemplu, un televizor de la Ideall.ro cu diagonala de 100 cm are o înălțime de aproximativ 51 cm și o lățime de 89 cm. În acest caz, trebuie să faci doar câteva măsurători în living și, în funcție de ele, să alegi ce ți se potrivește.

Rezoluție

Alege o rezoluție mai mare dacă intenționezi să stai aproape de televizor. Astfel, imaginea își va păstra calitatea și nu vei putea să distingi pixelii, acele mici puncte de lumină, care o compun. Dacă vrei să instalezi device-ul într-o cameră îngustă, o rezoluție mai mică oferă o imagine suficient de bună, cea standard fiind de 1080p, potrivită în orice situație. Multe televizoare high-end au ecrane 4K, ceea ce face ca pixelii să fie aproape imposibil de detectat atunci când stai aproape. Cu toate acestea, această rezoluție este destinată doar conținutului video filmat la standarde înalte.

Buget

Trebuie să ai în vedere și prețul pe care îl plătești pentru un televizor multifuncțional. Bugetul pe care îl stabilești pentru noul tău device probabil că va influența și alegerea legată de dimensiune. Vestea bună este că televizoarele au devenit mai accesibile în timp, astfel încât poți achiziționa unul cu ecran mai mare la un preț mult mai avantajos decât în trecut. Există multe variante în acest sens pe piață, iar producătorii concep produse dotate cu din ce în ce mai multe funcții, care au un efect extraordinar în ceea ce privește experiența vizionării. Așadar, este bine să te documentezi în legătură cu ceea ce este disponibil, pentru a face cea mai bună alegere pentru casa ta.

Acestea fiind spuse, televizorul poate fi elementul cheie al unei încăperi, de aceea trebuie să ții cont de mai mulți factori – buget, dimensiune, stil și funcționalitate. Oricum ar fi, există soluții și, dacă te orientezi în funcție de informațiile de mai sus, cu siguranță, vei reuși să îți achiziționezi device-ul potrivit!

Sursa foto: shutterstock.com

 

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page