Diverse

DIVERSE | Plante care calmează durerile

Te doare capul, o măsea ori burta? Înainte de a te repezi la trusa cu medicamente, încearcă unele remedii din natură. Acestea alungă durerea și aduc și alte beneficii organismului.

Arnica potolește durerile de articulații

Este o plantă care conține helenalină, un analgezic natural, precum și substanțe antiinflamatoare. Deși se folosește sub formă de tincturi ori infuzii, arnica se găsește și în creme și geluri, care ameliorează durerea de genunchi la persoanele care suferă de osteoartrită.
În reumatism cronic se utiliează infuzia de arnică. O prepari din 5 g de flori de arnică și 5 g de frunze de nalbă, peste care se pune o cană de apă clocotită. După ce se lasă la infuzat 15 minute, se strecoară și se bea amestecul cu înghițituri rare.

Atenție! Preparatele pe bază de arnică se folosesc atât extern, cât și intern, dar sub supravegherea unui fitoterapeut și nu se recomandă copiiilor de sub 3 ani și nici femeilor însărcinate sau care alăptează. Mai mult, acestea nu se aplică niciodată pe pielea rănită. Consumată intern, în doze mai mari de 7 g, planta este toxică.

Maceratul din hrean este un alt remediu care calmează durerile de articulații. Acesta se obține din 2 linguri de rădăcină rasă la o jumătate de litru de lapte fiebinte. Se lasă la plămădit 60 de minute, după care se strecoară. Soluția naturistă se bea dimineața.

Cuișoarele înlătură durerile de dinți

Uleiul de cuișoare este un bun remediu care te scapă de durerile dentare. Planta conține eugenol, o substanță anestezică și antiseptică, tanini și flavonoide. Aplică maximum 2 picături de ulei direct pe dintele cu probleme.

Bulină: Uleiul de cuișoare nu este recomandat celor care au probleme cu coagularea sângelui și femeilor gravide.

Un alt leac care calmează durerile dentare este apa de gură calmantă, pe care o obții dintr-o linguriță de pudră de mentă amestecată cu 200 ml de apă. Lași soluția să fiarbă 30 de minute, filtrezi, apoi aștepți să se răcească. Diluezi o linguriță din acest amestec în 125 de ml de apă și clătești gura de 5-6 ori.

Semințele de mărar alungă durerile menstruale

Infuzia cu semințe de mărar are efect calmant în cazul durerilor menstruale. O obții din 40 g de semințe la un litru de apă fierbinte. Strecoară și bea în fiecare zi câte o cană. De ajutor sunt și băile de picioare cu boabe de muștar. Macină 2 linguri de boabe de muștar și adaugă-le într-un lighean cu apă caldă. Scufundă-ți picioarele și stai până când apa se răcește.
Gălbenelele sunt recunoscute pentru proprietățile lor antiinflamatoare, fiind indicate în amelioarea durerilor menstruale. Toarnă 250 ml de apă clocotită peste 2 lingurițe de flori uscate ori peste 2 plicuri și lasă amestecul la infuzat 10 minute. Strecoară și bea ceaiul cald, îndulcit cu miere.

Durerile din partea de jos a abdomenului în timpul menstruației se poate estompa și cu frunze de mentă. Într-un bol amestecă 40 g de mușețel, 30 g de frunze de mentă și 30 g de rădăcină de valeriană. Pune o lingură din aceste plante la o cană de apă clocotită și lasă la infuzat. Filtrează și bea 2-3 căni pe zi, 3 săptămâni.

Salcia te scapă de durerile de cap

Un bun remediu împotriva durerilor de cap intense este decoctul din coajă de salcie. Scoarța de salcie conține salicină, substanța activă din aspirină, acționând ca un analgezic. Pune peste o lingură de scoarță măcinată 250 ml de apă și lasă să fiarbă 10 minute. Strecoară și bea amestecul îndulcit.

Dacă te doare capul când ești la menstruație, bea ceai de cicoare. Acesta se prepară astfel: adaugă într-o cană cu apă clocotită o lingură de plantă uscată. Lasă amestecul la infuzat 10 minute, după care filtrează. Bea ceaiul îndulcit cu miere.

Bogat în vitamine (A, B1, B2, C), săruri, minerale și uleiuri volatile, hreanul este un bun aliat împotriva nevralgiilor. Dă o rădăcină de hrean prin răzătoarea fină și pune-o într-un tifon ori o pânză curată. Aplică pasta pe frunte și ține-o în funcție de toleranță ori până la trecerea durerilor de cap.

Măceșul alină durerile bucale

Pentru ameliorarea durerilor cauzate de aftele bucale, sunt indicate gargarele din plante. Prepară un amestec în părți egale de frunze de alun și frunze de salvie. Pune 2-3 linguri de plante la 1 litru de apă și clătește gura cu soluția obținută de mai multe ori pe zi, 10-15 minute, până vezi îmbunătățiri.

Tot pentru această problemă mai poți încerca infuzia din 30 g frunze de afin, 30 g flori și frunze de nalbă și 30 g petale și boboci de măceș la o cană de apă clocotită. Bea 2-3 căni pe zi, înainte ori după mesele principale.

Aloe vera calmează arsurile

Ai gătit și te-ai ales cu o arsură? Dacă apelezi la câteva soluții naturiste, durerile date de aceasta vor trece și zona se va cicatriza foarte repede, cu condiția ca arsura să fie ușoară. Rupe o frunză de aloe vera și taie-o pe de-a lungul. Aplică gelul obținut pe rană, așteptând să se usuce. Repetă procedeul de 4-6 ori pe zi. Pentru a calma durerile și a împiedica formarea bășicilor, poți să faci o cataplasmă din cartofi ori morcovi cruzi și aplică-o pe rană. Și compresele cu frunze de pătlagină sunt de folos. Acestea stimulează regenerarea celulelor, accelerând vindecarea rănilor și calmând durerea.

Info: Cataplasmele cu pătlagină sunt bune și pentru ameliorarea durerilor cauzate de zona zoster.

Crampele musculare dispar cu infuzie de coada-calului

Durerile localizate în special la nivelul membrelor inferioare (gambe, laba piciorului) pot fi calmate cu tinctură de arnică (o lingură de tinctură diluată în ½ litru de apă rece), care se aplică sub formă de compresă.

Tot pentru alinarea crampelor musculare este indicată infuzia de coada-calului. O prepari din 4-5 lingurițe de plantă mărunțită la 1 litru de apă. Fierbi amestecul 10-15 minute și-l bei pe parcursul unei zile.

Anghinarea, bună în calmarea durerilor de hemoroizi

Ceaiul de anghinare este un bun remediu care potolește durerile provocate de boala hemoroidală. Opărește o lingură de plantă mărunțită în 500 ml de apă. Strecoară amestecul și îndulcește-l cu miere. Bea jumătate din ceai dimineața pe stomacul gol, după care stai culcat 30 de minute pe partea dreaptă. Consumă restul de ceai cu o jumătate de oră înainte de masă.

Durerile vor ceda și dacă aplici local o cataplasmă cu ceapă. Călește o ceapă în untură, las-o să se răcească într-un vas de lut, apoi pune compresa pe locul dureros. Procedeul se urmează o noapte întreagă.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page