Diverse

DIVERSE | De ce nu e bine să mănânci în fața calculatorului

Pentru că tot te afli în faţa calculatorului, e bine să afli că tastatura la care lucrezi conţine milioane de germeni, iar dacă obişnuieşti să şi mănânci aici, le încurajezi dezvoltarea şi rişti să te îmbolnăveşti.

Poate e mai comod şi mai eficient să mănânci în faţa monitorului, însă această activitate nu este deloc sănătoasă. Nu este recomandat să faci acest lucru pentru a-ţi proteja ochii, pentru a-ţi menţine capacitatea ta de concentrare, pentru imunitate şi mai ales pentru a socializa cu cei din jur.

Pauza de masă este un privilegiu de care nu trebuie să te lipseşti. Iată, așadar, de ce nu este recomandat să mănânci în fața computerului!

De ce nu e bine să mănânci în fața calculatorului: risc de obezitate

Specialiştii susţin că nu este indicat să mănânci în fața computerului sau a televizorului. Și asta pentru că atunci când mănânci, trebuie să o faci conştient şi să fii atent la fiecare înghiţitură de mâncare.

Potrivit studiilor, mâncatul în faţa computerului este asociat cu creşterea frecvenţei meselor – mâncăm mai des atunci când o facem în faţa calculatorului sau a televizorului, şi cu obezitatea, în special la copii.

De ce nu e bine să mănânci în fața calculatorului: sănătatea ochilor este în pericol

Să petreci prea mult timp în fața calculatorului sau chiar să mănânci în timp ce privești ecranul computerului contribuie, de asemenea la dezvoltarea unor probleme de vedere: ochi obosiți, vedere încețoșată sau sensibilitate la lumină.

De ce nu e bine să mănânci în fața calculatorului: nu este igienic

Mâncatul în fața calculatorului nu este deloc igienic și te expune bacteriilor. Având în vedere că prea puţine persoane îşi curață în mod constant biroul și tastatura cu un dezinfectant, praful şi bacteriile au mână liberă pentru a pătrunde în corp, mai ales în timpul mesei.

De ce nu e bine să mănânci în fața calculatorului: îți pierzi concentrarea

Trebuie să știi că o oră de deconectare în timpul mesei de prânz, de exemplu, precum şi interacțiunea cu colegii de serviciu te vor ajuta să îţi limpezeşti mintea şi să fii mai productivă în orele de muncă rămase.

În plus, diferitele mirosuri degajate în timp ce mănânci denotă lipsă de profesionalism, dar și de respect pentru colectivul în care te afli.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page