Diverse

DIVERSE | Cele mai bune surse de antioxidanți și rolul lor în organism

Tot mai des auzim cum antioxidanții sunt esențiali pentru păstrarea stării de sănătate la nivel optim. De asemenea, ni se spune să consumăm cât mai multe fructe și legume fiindcă sunt bogate în antioxidanți. Dar cum ne ajută antioxidanți mai exact nu știm. Află din articolul de mai jos care este rolul lor și de ce este bine să-i incluzi în regimul tău alimentar.

În primul rând este indicat să aflăm unde se găsesc aceștia și ce sunt. Antioxidanţii sunt fie vitamine, fie minerale care ajută organismul să lupte împotriva produşilor nocivi rezultaţi în urma reacţiilor chimice din corp, numiţi radicali liberi. O serie de specialiști consideră că radicalii liberi sunt o cauză importantă de apariția a bolilor cardiovasculare, neurodegenerative, dar și a cancerului. Altfel spus, factorii care duc la creșterea producției de radicali liberi în organism pot fi interne, așa cum este inflamația sau exteriori, așa cum este poluarea, fumatul, expunerea la radiațiile UV. Totodată, sunt studii care au asociat stresul oxidativ de apariția bolilor cardiace, cancer, artrită, accident vascular cerebral, dar și boli respiratorii, emfizem, boala Parkinson și alte afecțiuni inflamatorii sau ischemice. În prezent, se crede că antioxidanții ajută la neutralizarea radicalilor liberi din corpul nostru și se crede că acest lucru stimulează sănătatea generală.

Specialiștii explică că cei mai importanți antioxidanți sunt: vitaminele A, C E dar și seleniu, magneziu, mangan și zincul. Atenție! Trebuie să le iei din fructe și legume pe care să le consumi proaspete, neprocesate pentru a nu le distruge proprietățile.

Principalele surse de antioxidanți sunt: cireșele, alunele, căpșunele, morcovii, bananele, spanac, ardeiul verde, broccoli, sparanghel, cereale integrale, nuci, semințe de dovleac, ulei de măsline, ceapă, cartofi dulci, afine, kiwi, pepene galben, piersici, caise, portocale, lămâi, mere, pește, ciocolata neagră.

Iată de ce antioxidanții sunt buni pentru organism:

  • Contribuie la întărirea sistemului imunitar. Altfel spus, un aport corect de antioxidanți poate să fortifice sistemul imunitar, protejându-l de efectele radicalilor liberi.
  • Ajută la procesul de regenerare celulară. Mai exact, aceștia încetinesc procesele degenerative care sunt responsabile de îmbătrânirea organismului.
  • Rușesc să reducă riscul de cancer, boli cardiovasculare dar și neurodegenerative așa cum este Alzheimer-ul.

Sursa: www.doctorulzilei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page