Diverse

DIVERSE | Băieții sunt de 2 ori mai predispuși la îngrășare decât fetele. Care este explicația psihologilor?

Apetitul crescut, tahifagia, predilecția pentru dulciuri, ingestia compulsivă și sedentarismul reprezintă principalii factori psihosociali care predispun copiii la obezitate “primară”, sunt de părere psihologii specializați în tulburări de alimentație și obezitate.

Mai mult decât atât, studiul international European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), realizat de Organizația Mondială a Sănătății, relevă faptul că băieții de 8 ani sunt de două ori mai predispuși la obezitate sau supraponderalitate decât fetele de aceeași vârstă.

Specialiștii în domeniu arată că aceste tulburări ce țin atât de alimentație, cât mai ales cele ce țin de greutatea corporală, pot apărea încă din perioada intrauterină, când se formează o legătură între mamă și copil, dar un factor extrem de important în sănătatea copilului este strâns legat de contactul emotional dintre cei doi. „În această perioadă, fătul trăieşte şi se dezvoltă în simbioză cu mama: doarme, respiră, se hrăneşte, creşte în corpul mamei. Actul hrănirii are legătură directă cu mama.Tot ceea ce trăieşte mama, este preluat de către făt. După naştere, prin alăptare, legătura celor doi continuă. Studiile făcute au arătat că nu alăptatul în sine este important, ci contactul dintre cei doi. O mamă “absentă”,anxioasă, grăbită, depresivă, transmite bebeluşului starea de nesiguranţă. El plânge, iar mama suplimentează hrana. În realitate, lui  îi lipseşte siguranţa, afecţiunea. În creier se află centrul de comandă pentru sete, foame, etc. Prin hrănire fără foame, creierul este setat ca la emoţii, să apeleze la hrană. În acest fel, ,,preparăm,, adolescentul şi adultul care se hrăneşte la orice emoţie negestionată”, afirmă psiholog psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul ReCreation Life.

De ce bărbații sunt de două ori mai predispuși la îngrășare decât femeile?

Dacă ne raportăm la rolul bărbatului în societate, acesta este cel care dă o identitate, recunoaştere, siguranţă familiei, este de părere specialistul. “Bărbatul ancestral era vânătorul, femeia, cea care hrănea. Bărbatul modern  împarte responsabilităţile lui. Spală, calcă, face mâncare. Îşi ia concediu de creştere pentru copil. Este în conflict cu ce face şi ce este conceput să fie. Băieţii sunt crescuţi cu telefon şi tabletă de la 1-2 ani, stau la calculator, la desene animate violente. Toate informaţiile aflate din aceste mijloace  de comunicare, dau emoţii  neexplicate, neînţelese,ce sunt  trăite în absenţa părinţilor. Copilul îşi acoperă temerile, neînţelegerile, frustrările ronţăind alimente care îngraşă. La sfârşit de săptămână petrec timpul împreună cu familia în localuri  de tip fast-food. În lipsa  timpului, sunt duşi-aduşi cu maşina de la şcoală. Cei care locuiesc în mediul rural fac mai multă mişcare, sunt angrenaţi în treburile gospodăreşti. Sunt învăţaţi cum să devină bărbaţi”, este de părere psihologul Maria Verdi.

De ce copiii de azi sunt mai predispusi la obezitate?

Alimentaţia defectuoasă prin exces cantitativ şi aport caloric crescut, calitatea deficitară a alimentelor, lipsa activităţii fizice, predilecţia pentru dulciuri, sucuri, ciocolată, prăjituri şi preparate fast-food, somnul deficitar, mâncatul la tv sau calculator, mâncatul pe fond  de stress, rapid şi cu mişcări de masticaţie reduse, obiceiul de a “ciuguli” sau de a manca în timpul nopţii, acestea sunt motive cunoscute deja.

Obezitatea şi excesele de greutate sau îngrăşarea sunt semnele insecurităţii materiale şi afective, menţionează psihologul. „Copiii aflaţi în această situaţie prezintă o insecuritate inconştientă, sunt fricoşi. Au temeri că trebuie să înfrunte,că nu reuşesc,că sunt respinşi, că sunt fără apărare, motiv pentru care depozitează grăsimea ca o barieră între lumea exterioară şi ei, pentru a se simţi protejaţi. Graşii sunt adesea tandri şi fragili, au o mare nevoie a fi protejaţi. Lipsa de încredere, nevoile neexprimate, lipsa comunicării, duc la autopedepsire prin mâncatul fără măsură. În realitate, obezitatea copilului este un semnal pentru părinţi. Acel copil ne atrage atenţia, ne transmite “Alo, sunt şi eu în viaţa voastră!”,afirmă psiholog psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul ReCreation Life.

De asemenea, specialistul atenţionează ca toate afecţiunile sau tulburările copiilor până la 12 ani, sunt mesaje ale disfuncţiilor  în cuplu, în familie, iar copilul doar le manifestă, le somatizează.

Psiholog: “Alimentația sănătoasă, mișcarea și afecțiunea sunt singurele remedii ale obezitatii copiilor. Dacă dorim să normalizăm greutatea copiilor cu diete, cu înfometări, mărim neputinţa, frustarea lor şi mai mult

Există spaţii unde copiii noştri îşi pot consuma energia, pot face mişcare, afară sau în centre special amenajate. „Indiferent de anotimp, mişcarea este foarte importantă pentru digestie. Este foarte bine să introducem în alimentaţia lor fructe, legume proaspete şi cereale.Sunt sărace în calorii, bogate în fibre şi induc rapid senzaţia de saţietate”, afirmă  psihologul Verdi. De asemenea, specialistul in tulburari de alimentatie si obezitate recomandă părinților să reducă sau chiar să elimine din alimentația copilului mâncarea de tip fast-food, chipsuri, snacksuri, sucuri acidulate. „Este important să îi învăţăm să mestece bine hrana, să aibă un program de masă, somn, lecţii, relaxare,mişcare. Să mănânce doar când le este foame şi nu la tv sau calculator. Să consume lichide, sucuri preparate în casă. La şcoală să îşi ia gustări care să le asigure necesarul energetic cu alimente sănătoase”, declară psihologul.

Totodata, specialistul spune că, pentru a preveni obezitatea copiilor nostri, este imperios necesar să alocăm timp acestora, timp de calitate, timp în care sa îi ascultăm, să îi înţelegem. „Fără telefoane, facebook sau tabletă, deoarece aceste unelte distrag atenția de la un contact real. Trebuie să mâncăm împreună cu ei măcar o masă pe zi, să pătrundem în lumea lor fără a-i sufoca, să îi încurajăm, să apreciem ce fac bun, să le explicăm înainte de a le da directive. Totodată trebuie să îi învăţăm cu răbdare, să le stimulăm creativitatea, să îi ajutăm să îşi găsească abilităţile, să îi încurajăm către grupuri de dezvoltare personală unde învaţă să se cunoască, să socializeze, sădobândească încredere în ei. Este bine să înţelegem că cei mici nu fac ce spunem noi, ei fac ce facem noi, părinţii sunt primele lor modele”, declară psiholog psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul ReCreation Life.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page