Local

De Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au discutat cu cetățenii

Astăzi, 21 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au discutat cu cetățenii și le-au oferit sfaturi pentru siguranța locuințelor.

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe este un concept lansat în anul 2019 de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (E.U.C.P.N) și își propune să aducă în atenție modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

Anul acesta, Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe este marcată în data de 21 iunie prin activități de informare preventivă a cetățenilor, derulate în statele membre U.E., printre care și în România.

Astfel de activități au fost susținute pe raza județului Botoșani de polițiști din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității și din cadrul subunităților și secțiilor de poliție.

Polițiștii au discutat cu cetățenii și le-au oferit flyere și informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt din locuință, modurile de operare cel mai frecvent utilizate, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

Un accent deosebit a fost pus pe măsurile de precauție care trebuie avute în vedere în mediul online, cetățenii fiind sfătuiți să nu posteze pe rețelele de socializare informații despre plecările de acasă pentru perioade mai lungi de timp sau imagini cu bunurile de valoare din locuință.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page