Diverse

De ce este importantă comunicarea orală în procesul de învățare a unei limbi străine?

Există nenumărate metode de învățare a unei limbi străine, care pun accent pe diferite componente ale procesului de însușire a acesteia. Unele cursuri sau cărți pun în prim plan învățarea gramaticii și a vocabularului, altele pun accent pe dezvoltarea competențelor de înțelegere a limbii vorbite, iar cele mai noi tehnici apelează la îmbunătățirea capacității de exprimare orală.

Această ultimă metodă se bucură de din ce în ce mai multă popularitate și este susținută de multe studii științifice care îi arată eficacitatea. Poate ai auzit și tu că, pentru a învăța o limbă străină, este esențial să o vorbești cât mai mult. Chiar dacă nu ai cunoștințe avansate, această practică este de folos la orice vârstă. Există nenumărate avantaje de a folosi în viața reală ceea ce ai învățat la cursuri sau în mod individual.

Iată care sunt avantajele vorbirii unei limbi străine pentru a-ți perfecționa cunoașterea acesteia!

 

Vorbind, îți dezvolți capacitatea de a înțelege limba vorbită și cultura

Conversația implică cel puțin două persoane, de aceea îți poți dezvolta rapid capacitatea de a asculta și înțelege în profunzime. Acest lucru presupune nu doar că știi vocabularul și poți reacționa fluent, dar și că înțelegi cultura limbii în care se petrece interacțiunea.

Când comunici în cadrul orelor de curs sau în viața reală, în afară de răspunsul la întrebare, conversația într-o limbă străină presupune și a ști cum să asculți pentru a te arăta interesat de ceea ce spune interlocutorul și cum să pui întrebările potrivite pentru dezvoltarea dialogului. 

Înveți acționând

Conversația îți permite să asimilezi vocabularul învățat teoretic. În procesul comunicării orale sunt implicate o mulțime de procese cognitive, ceea ce duce la o mai bună concentrare și la dezvoltarea cunoștințelor acumulate deja, dar rămase inactive prin nefolosire. 

Spre deosebire de citirea textelor sau ascultarea conversațiilor în înregistrări audio sau filme, comunicarea orală are avantajul că nu oferă de la bun început vocabularul și structurile gramaticale. Acestea trebuie găsite de vorbitor și adaptate contextului. 

De aceea, numeroase programe de limbi străine din prezent pun accent pe dezvoltarea acestei laturi a competențelor orale, iar metoda dă rezultate semnificative. Există cursuri de engleză pentru adolescenți la Englezacopii.ro, în urma cărora 90% dintre cursanți au obținut punctaj maxim la proba orală din cadrul examenelor Cambridge.

Prin conversație se formează legături între participanți și este favorizată învățarea

Inevitabil, în timpul conversațiilor din viața reală sau de la cursurile de limbă, se formează anumite relații între participanți. Procesul de învățare este astfel favorizat, întrucât elevul acumulează informații din ceea ce zic ceilalți într-un mod plăcut.

Totodată, vorbitul permite acumularea unor cunoștințe generale despre a întreține o convorbire și despre cum să înțelegi mai bine oamenii, elemente importante mai ales în dezvoltarea copiilor și adolescenților. La cursurile de limbi străine, mulți participanți găsesc persoane cu care doresc să păstreze legătura pe termen lung.

Acestea sunt câteva aspecte care relevă importanța comunicării în limbi străine, pentru o învățare mai ușoară. Vorbitul presupune o implicare mai mare și permite punerea în practică a cunoștințelor teoretice, care riscă altfel să rămână inactive.

 

Sursă foto: Unsplash.com.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page