Meteo

Cum va fi vremea în luna noiembrie

Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă în noiembrie, dar asta nu înseamnă că va fi și o iarnă cum temperaturi ridicate. Sunt șanse mari ca în luna decembrie să fie zăpadă și viscol.

Vremea în România va fi neobișnuit de călduroasă și în luna noiembrie, au spus meteorologii. Cu toate astea, ei au declarat că sunt șanse mari ca iarna 2022 să fie friguroasă și cu temperaturi extrem de scăzute. Zăpada și viscolul își vor face simțită prezența în țară.

„Dacă analizăm estimările pentru următoarele 4 săptămâni, până în jurul datei de 28 noiembrie observăm faptul că în perioada 31 octombrie până în jurul datei de 7 noiembrie va fi caracterizată din punct de vedere termic de abateri semnificativ pozitive, mai mari cu 4,5 grade Celsius în cea mai mare parte a țării, în special în partea de sud, sud-est și est a țării.

Acest lucru însă nu înseamnă că în iarna 2022-2023, așa cum arată estimările furnizate până în prezent, nu putem să avem și intervale specifice, cu temperaturi sub minus 10 – minus 15 grade și strat de zăpadă, așa cum s-a întâmplat și în iarna anterioară, când cel puțin pentru zona de munte stratul a fost unul veritabil și am avut și fenomen de viscol”, a precizat directorul ANM, Elena Mateescu la Digi24.

Cum va fi iarna 2022-2023

Directorul ANM a anunțat și cum va fi iarna 2022-2023 în România. Cu toate astea, vremea se poate schimba de la o zi la alta.

„Luna octombrie a debutat cu o vreme deosebit de calda, cu valori de 33 de grade in partea de sud-este, apoi au urmat zile mai răcoroase, așa cum se întâmplă în acest moment, după care la sfârșitul de săptămână vom avea din nou temperaturi de 24-25 de grade.

În intervalul 10-17 octombrie temperaturile vor fi mai ridicate decât in mod obișnuit. Aceste alternante vor fi specifice pana in data de 31 octombrie. În ceea ce privește iarna 2022-2023, exista probabilitate destul de mare să avem parte de o iarna mai blândă. Aceste estimări nu exclud posibilitatea să avem intervale pe parcursul iernii in care să vorbim de temperaturi minime de -15 grade sau de precipitații mai abundente”, a anunţat directorul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page