Localsocial

Consiliul Județean Hunedoara sare în sprijinul cetățenilor ucraineni care ajung în Botoșani

Apelul făcut de Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, ca la eforturile autorităților, asociațiilor neguvernamentale și cetățenilor din județ să se ralieze și alte autorități publice din țară, nu a rămas fără ecou.

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a promovat o hotărâre de consiliu prin care a fost aprobat un parteneriat cu Societatea Națională de Crucea Roșie. În baza acestui parteneriat Consiliul Județean Hunedoara alocă pentru Filiala Botoșani a Crucii Roșii „suma de 150.000 de lei pentru ajutorarea cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina” și care intră în România prin punctele vamale Rădăuți-Prut și Stânca. Prin acordul încheiat, Crucea Roșie se obligă să acorde „tratament, îngrijiri, hrană, adăpost” cetățenilor care fug din fața războiului din Ucraina.

„Îi mulțumesc domnului Laurențiu Nistor pentru decizia pe care a luat-o de a ne veni în ajutor. Empatia față de cetățenii care fug din calea războiului este de apreciat. Greul de abia acum începe, criza umanitară provocată de conflictul din Ucraina capătă dimensiuni, care cu greu pot fi bănuite. Trebuie să rămânem raționali și să fim pregătiți pentru faza a doua, când vor sosi cetățenii ucraineni care au mai puține posibilități financiare și care, cel mai probabil, vor alege să rămână mai mult timp la noi în județ. Vom continua acțiunile de ajutorare a celor care fug din fața războiului și zilele viitoare, cât timp va fi nevoie. Sperăm ca vocea rațiunii să înlocuiască în cel mai scurt timp vocea armelor, să găsim calea spre dialog și să revenim cât mai repede la o viață cât mai aproape de normalitate”, a declarat Doina Federovici.

Consiliul Județean Botoșani a identificat resursele necesare pentru a interveni alături de instituțiile partenere pentru a face față valului de ucraineni. De asemenea, a identificat spații de cazare care vor putea fi puse la dispoziția cetățenilor ucraineni atunci când va fi nevoie, atât la instituțiile subordonate, cât și cu ajutorul primarilor din zonele limitrofe graniței cu Ucraina.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page