Politic

COMUNICAT | Alți trei candidați au semnat Pactul de Guvernare pentru Botoșani: Dolineaschi, Federovici si Gireada

Încă trei semnatari s-au alăturat demersului inițiat de candidații USL din municipiul Botoșani de a se angaja că vor respecta un set minim de principii în favoarea botoșănenilor, indiferent cine va obține victoria la alegerile din 9decembrie.

Cei trei sunt Andrei Dolineaschi, candidat USL în colegiul 2 de deputat, DoinaFederovici, care candidează din partea USL în colegiul 1 de senator și VerginelGireadă, candidat din partea USL pe colegiul 1 de deputat. Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a semnat documentul cu inima ușoară, pentru că, spune el, în calitate de deputat PSD, a făcut deja dovada că a respectat toate punctele prevăzute în Pactul de Guvernare pentru Botoșani.„M-am opus și am votat împotriva tăierilor de pensii și salarii, împotriva închiderii spitalelor și a tuturor măsurilor nedrepte din timpul guvernării PDL. Am susținut primarii de la mine din colegiu, dar și din restul județului, indiferent de culoarea lor politică, iar cu puțin timp în urmă am inițiat o propunere legislativă privind combaterea migrației politice. Deci am îndeplinit deja toate punctele din Pactul de Guvernare, deci l-am semnat cu inima ușoară că îl voi respecta și în viitorul mandat”, a declarat Dolineaschi.

Doina Federovici, care candidează la Senat, a aflat de Pactul de Guvernare pentru Botoșani în urma discuțiilor cu primarii din colegiul în care candidează. „Am primit mai multe telefoane de la primarii din colegiul 1 de senator. Mi-au spus că au citit de inițiativa colegilor de la municipiu și mi-au zis că ar trebui să extindem Pactul de Guvernare astfel încât să includă și localitățile lor. Cred că este o inițiativă foarte bună pe care ar trebui să o semneze toți candidații din județ”, a relatat Doina Federovici.

Cel de-al treilea candidat care s-a alăturat semnatarilor Pactului de Guvernare pentru Botoșani, Verginel Gireadă, candidat în colegiul 1 de deputat, a discutat despre document cu colegul său din PNL, Viorel Grigoraș, care se numără printre inițiatorii Pactului. „Discutam cu Viorel despre acțiunile din campanie și el mi-a spus de inițiativa sa și a colegilor din PSD de a propune tuturor candidaților, indiferent de culoarea politică, să semneze un Pact de Guvernare pentru Botoșani, astfel încât botoșănenii să aibă de câștigat indiferent cine vaobține victoria înalegeri”, a spus Verginel Gireadă.

Potrivit social-democraţilor, până în prezent candidații PDL refuză semnarea Pactului de guvernare pentru Botoșani, deși ar fi fost invitați în repetate rânduri să abandoneze orgoliile politice. Pactul de guvernare pentru Botoșani a fost inițiat de candidații USL, din municipiul Botoșani Tamara Ciofu (colegiul 6 de deputat), Mihai Baltă (colegiul 5 de deputat) și Viorel Grigoraș (colegiul 3 de senator).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page