EvenimentImportant

Cofetăria marca „DULCINELLA” s-a deschis în municipiul Botoșani – FOTO&VIDEO

Botoșănenii au ocazia începând de joi să cumpere dulciurile renumite ale brandului  „DULCINELLA”, care si-a extins activitatea pe malul celălalt al Prutului, în mai multe județe din România. Una dintre locații s-a deschis joi la Botoșani, pe strada Grivița. Evenimentul a fost supervizat de îndrăgitul interpret de muzică populară Ion Paladi. La deschidere au fost prezenți primari din județul Botoșani, inclusiv Cosmin Andrei, zeci de botoșăneni încântați de un astfel de proiect. Deschiderea cofetăriei Dulcinella a început sub semnul generozității și al empatiei față de persoanele mai puțin norocoase. Astfel, cu complicitatea primarilor din 3 localități, câte o familie aflată în dificultăți financiare a primit o sumă de bani, dar și câte o surpriză dulce. Deasemenea, din municipiul Botoșani a fost sprijit un tânăr elev la Seminarul Teologic, cu rezultate strălucite la învățătură. Panglica inaugurală a fost tăiată de Fetele de la Botoșani, un simbol al județului, Ion Paladi și directorul companiei Dulcinella, Nicolae Pojoga.

Ospitalitatea gustului din Basarabia – Dulcinella

Ospitalitatea gustului din Basarabia – Dulcinella “Atunci când faci o alegere este important să fii atent la respirația sufletului, pentru ca mai târziu să poți face lucrurile din suflet. Ce înseamnă pentru mine Dulcinella? Plăcere, gust, armonie, ospitalitate și totuși, mai întâi de toate – UNITATE. Am vorbit în mai multe rânduri despre cât de important este pentru mine acest proiect, iar implicarea mea în calitate de ambasador ține și de dorința de a fi cât mai aproape de oamenii de pe ambele maluri ale Prutului și de ai motiva frumos în cunoașterea reciprocă. “Poduri de Dulciuri”, asta se întâmplă în decembrie, un pod care are ca semnificație nu doar bucuria sărbătorilor de iarnă și trecerea dintre ani, dar și un NOU ÎNCEPUT, într-o lume unde gusturile și aromele sunt cele care ne fac să ne simțim mai apropiați. Vorbeam mai sus despre “respirația sufletului”, moment în care simți că e mai important să dai decât sa iei, când recunoști că se întâmplă ceva mistic și totodată istoric pentru propia ta viață. Da, asta am simțit atunci când am făcut cunoștință petru prima dată cu publicul din România și asta s-a întâmplat la Botoșani, la un spectacol al textierei Mariana Honceru. De atunci întâlnirile cu publicul din Botoșani au devenit speciale iar pentru că port cu mândrie numele de “Cetățean de onoare” ale comunelor George Enescu, Corlăteni, Vorona, împreună cu echipa “Dulcinella” ne-am gândit să creăm un moment unic pentru câteva familii din aceste localități, să contribuim cu un ajutor financiar și să le aducem bucuria dulce la masa de sărbătoare chiar în ziua de 17 Decembrie, atunci când vom deschide oficial cel de-al treilea magazin din luna Decembrie. Dorința mea este una, oricine își va dori să simtă mirosul “Dulcinella” să poată spune – mă simt ca acasă”, spune Ion Paladi, imaginea brandului Dulcinella.

Dulcinella a creat  în cei peste 15 ani de activitate o gamă largă de produse de cofetărie, patiserie și placintărie – tradiționale moldovenești și inovatoare, în mare majoritate rețete proprii, gândite și fabricate 100% artizanal.

Compania Dulcinella a fost înființată în anul 2005, în mun. Chișinău, Republica Moldova. Compania își are ca domeniu principal de activitate fabricarea produselor de cofetărie, ciocolaterie și patiserie și comercializarea acestora prin prisma propriei rețele de magazine specializate, în număr de 30.

În anul 2019, a fost stabilit motto-ul pentru strategia de dezvoltare a produsului – Dulcinella rEvoluționează. Acest motto are la bază diferențierea produsului, și anume tortul, de tot ce este pe piață și elaborarea unor gusturi noi, specifice doar companiei Dulcinella, la baza cărora stau elementele avantajului nostru concurențial unic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page