InfractionalLocal

Certificat de pregătire profesională fals descoperit de poliţiştii de frontieră botoșăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean român un certificat de pregătire profesională ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 02 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un cetăţean român, conducător auto al unui autovehicul cu număr de înregistrare specific Bulgariei.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit un certificat de pregătire profesională pentru conducători auto, cu valabilitate 10.03.2023- 10.03.2028, având imprimate datele și fotografia unei alte persoane de sex masculin, cetăţean din Republica Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic.

Cetăţeanul a declarat că a primit documentul în gara din Chişinău de la un conaţional a cărui identitate nu o cunoaşte şi trebuia să-l predea unei alte persoane cu care urma să se întâlnească în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page