Diverse

CAZ UMANITAR | Vezi cati bani au strans suporterii FC Botosani pentru micutul AYAN!

Suporterii botoşăneni au fost alături de Ayan Hemen, un băieţel de şapte luni bolnav de epidermoliză buloasă, cu ocazia jocului de pe Stadionul “Municipal” din etapa a XXII-a a Seriei I a Ligii a II-a pe care FC Botoşani l-a câştigat cu 1-0, în faţa Chindiei Târgovişte.

În urma acţiunii umanitare care a avut loc la acest meci, s-a strâns suma de 4.800 de lei. De altfel, în contul deschis pentru ajutorarea micuţului s-au adunat de la demararea acestei acţiuni caritabile suma de 9.200 de lei, echivalentul a 2.000 de euro.

“Pentru prima fază avem nevoie de aproximativ 5.000 de euro pentru a-i putea face toate analizele lui Ayan, respectiv biopsie, teste genetice, teste ADN, la Clinica «Bambino Gesù» din Italia sau EB House din Austria, deci am mai avea nevoie de 3.000 de euro. Aceste analize ne vor ajuta să îl ducem pe Ayan mai aproape de un diagnostic corect, implicit de un tratament eficient. În funcţie de diagnosticul care va fi stabilit, de schema şi durata tratamentului, costurile totale pot ajunge la aproximativ 30.000 de euro”, a declarat Andreea Hemen, mama micuţului.

Aceasta a precizat că tratamentul de la clinica din Italia este unul experimental, dar ar putea să fie compatibil cu forma bolii lui Ayan, dat fiind faptul că cei cinci bebeluşi care suferă de aceeaşi afecţiune şi care în acest moment sunt sub tratament dau semne de vindecare. “Cu cât ajungem mai repede în Italia, cu atât este mai bine. Cel puţin, aşa ne-au spus cei de la clinică. Sperăm să reuşim în cel mai scurt timp să strângem banii pentru analize. Ayan este un copil care s-a născut ca să încânte viaţa celor din jur cu zâmbetul şi ochii săi blânzi! El este cel care ne dă putere şi lecţii de viaţă în fiecare zi! E uimitor… El ne ajută pe noi să înfruntăm problemele cu care ne confruntăm. Vrem şi noi să îl ajutăm pe el să aibă o copilărie normală, o adolescenţă fericită şi mai ales să poată ajunge la maturitate. Ne este peste posibilităţile financiare şi de aceea apelăm la toţi oamenii care ne pot ajuta, să lupte alături de noi”, a adăugat Andreea Hemen.

Toţi cei care vor să-l ajute pe Ayan Hemen pot face donaţii în contul deschis, în lei, la BCR RO53RNCB0041101946940001, pe numele mamei micuţului, Andreea Hemen.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page