IncendiuLocal

Casa în care locuiau o mamă și doi copii a fost distrusă, în totalitate, în urma unui incendiu – FOTO&VIDEO

Casa în care locuiau o mamă și doi copii a fost distrusă, în totalitate, în urma unui incendiu. Evenimentul a avut loc noaptea trecută, în localitatea Băiceni. Alarma a fost dată de o vecină, care a precizat și că cei trei au ieșit din locuință. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din comună. Aceștia au constatat că locuința era cuprinsă în totalitate de flăcări și exista pericolul de propagare a flăcărilor la casa vecină.

Incendiul a fost stins în limitele găsite.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

✅Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page