Sfinţii Trei Ierarhi sunt trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El. Sf. Grigorie Teologul este simbolul ştiinţei teologice, Sf. Vasile Cel Mare este simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, iar Sf. Ioan Gură de Aur simbol al râvnei apostolice prin cuvânt şi faptă, pentru îndreptarea vieţii credincioşilor, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos. Unul reprezintă mintea care gândeşte, altul gura care propovăduieşte şi al treilea mâna care lucrează, deşi fiecare a avut şi minte şi gură şi mână care lucrau într-o desăvârşită armonie şi unitate. Fiecare dintre ei erau deopotrivă neîntrecuţi păstori sufleteşti, mari dascăli ai lumii creştine, propovăduitori şi apărători ai dreptei credinţe. Opera lor este vastă, iar activitatea lor a cuprins toate domeniile şi aspectele vieţii: social, cultural, pastoral-misionar, dar au strălucit prin contribuţia lor în formarea învăţăturii celei adevărate şi păstrarea ei în faţa celor ce o atacau din toate părţile. Au trăit în secolul IV al erei creştine, secol numit de drept cuvânt „secolul de aur al creştinismului”. „De aur” pentru că în acest secol au trăit cele mai mari personalităţi ale Bisericii, dar şi pentru că în acest secol s-a formulat, pentru totdeauna, de către Biserică, la prin primele doua sinoade ecumenice, dogma fundamentală a creştinismului, Sfânta Treime. Sf. Grigore de Nazianz a participat la Sinodul II ecumenic, unde s-a formulat învăţătura despre Dumnezeu-Sfântul Duh. Ei au avut o contribuţie hotărâtoare, atât la formarea învăţăturii celei adevărate, cât şi în păstrarea şi răspândirea ei. Înzestraţi cu calităţi alese, instruiţi la cele mai înalte şcoli ale timpului, favoriţi la o glorie uşoară şi ursiţi parcă din leagăn la celebritate, cei trei sfinţi au renunţat foarte uşor la toate acestea şi au primit jugul lui Hristos cel plin de greutăţi şi suferinţe, dar cu conştiinţa împăcată că şi-au ales calea cea bună. Unind o cultura vastă, enciclopedică, cu o adâncă evlavie şi imbinând viaţa contemplativă cu cea mai activă cu putinţă în duh de muncă necurmată, de jertfelnice până la moarte, ei stau de veghe şi azi ca modele vii, nepieritoare, închinate Bisericii şi omului, cu durerile şi bucuriile lui, cu căderile şi înălţările lui, şi Evangheliei lui Hristos cel răstignit dar înviat şi înălţat în slavă. Prin cuvântul, prin scrisul şi pilda vieţii lor, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur sunt modelele de slujire şi dăruire pentru binele oamenilor.
Concepţia Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur despre Sfânta Scriptură
Sfânta Scriptură este superioară oricărui produs literar pur omenesc, o perla a literaturii universale. Superioritatea ei iese în evidenţă atât din bogăţia ideilor cât şi din frumuseţea stilului în care a fost scrisă. Sfânta Scriptură deţine această superioritate din faptul că este carte inspirată, că deşi redactată în limbaj obişnuit, ea cuprinde şi exprimă cuvântul şi voia lui Dumnezeu. Prin inspiraţie înţeleg atât acţiunea Duhului Sfânt de iluminare a minţii aghiografului (scriitorul sfânt) în vederea perceperii corecte a realităţii înconjurătoare, cât şi acţiunea de transmitere a unor adevăruri supranaturale. De aceea văd în Duhul Sfânt pe autorul propriu-zis al Sfintei Scripturi, iar în aghiograf pe mijlocitorul consemnării ei în scris. Sfântul Duh luminează mintea aghiografului, îi dă imbold la scris şi îl asistă tot timpul compunerii operei sale, iar aghiograful consemnează cele inspirate după felul înţelegerii sale şi a contemporanilor săi. Asistenţa Sfântului Duh nu echivalează cu anihilarea aghiografului, ci cu o dedublare a lui; aghiograful îşi păstrează în tot timpul independenţa şi individualitatea. Acest lucru se observă, dealtfel, din modul diferit în care sunt redactate caărţile Sfintei Scripturi, corespunzător culturii şi împrejurărilor de tot felul în care a trăit autorul. Referitor la extensiunea inspiraţiei, Sfinţii Trei Ierarhi afirmă că ea cuprinde toate cărţile Sfintei Scripturi, dar nu se extinde până la expresii, cuvinte şi litere. Prin urmare, admiţând o inspiraţie de ansamblu, de idei, a tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, ei resping atât părerea inspiraţiei parţiale, a Sfintei Scripturi, cât şi părerea inspiraţiei verbale. Sfânta Scriptura este o carte unitară, dat fiind că unul este autorul ei, Duhul Sfânt. Unitatea Sfintei Scripturi iese în evidenţă chiar şi când se face distincţie între Vechiul şi Noul Testament, întrucât toate paginile Vechiului pregătesc atmosfera şi se referă la Noul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur prezintă aceasta unitate, asemenea relaţiei care există între celula vie şi organismul uman. După cum atunci când, examinând o celulă dintr-un organism, vom găsi în ea toate elementele din care este compus organismul, tot aşa, fiind vorba despre Sfintele Scripturi, vei găsi în fiecare parte a ei spiritul care o străbate.
