Credinţa adevărată biruie îndoielile din sufletul nostru sterp şi gol, lucrează în oamenii cu inimă curată, lipsiţi de vicleşug şi stăruitori în bine, în care ea osteneşte ca un dar ceresc, ajutând pe om în năzuinţele lui cele bune. Credinţa în Dumnezeu ne ajută, ne fortifică viaţa şi ne călăuzeşte pe cărările luminoase aici, pe pământ, dar ne ajută să trecem pragul vremelniciei – în viaţa cea fericită. Numai prin credinţă pricepem noi, credincioşii, că lumea s-a făcut prin cuvântul lui Dumnezeu. Singură credinţa în Dumnezeu este „uşa prin care, de va intra cineva, se va mântui” (Ioan 10, 9). Mântuitorul ne spune că pentru credinţa noastră vom primi răsplată sau pedeapsă, căci „Cel ce va crede se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Pentru a avea o astfel de credinţă, trebuie să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, adică să arăţi credinţa prin fapte, căci „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov, 2, 26). Cei ce avem simţul văzului sănătos să fim mereu recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare dar şi pentru toate darurile ce se revarsă asupra noastră. Cei ce credem în Dumnezeu avem datoria să ajutăm, să sprijinim, să cercetăm pe cei în suferinţă, căci numai aşa „vom plini legea lui Hristos”, care s-a identificat cu fiecare suferind. Şi prin puterea noastră de credinţă să înţelegem şi să trăim actul prin care Domnul nostru Iisus Hristos a plătit pentru întreg neamul omenesc preţul păcatului şi prin jertfa Sa ne-a răscumpărat, ne-a mântuit de robie şi de păcat. Domnul Iisus, prin propria Sa umilire şi slujire, a adus lumii întregi puterea cea mare, puterea mântuirii sufletului. Domnul Iisus, prin umilinţă şi bună vestire, a adus lumii întregi dreptate desăvârşită şi alinare tuturor durerilor. Domnul Iisus a trecut din cetate în cetate, din oraş în oraş, din sat în sat şi a tămăduit toată boala şi toată neputinţa poporului. Domnul Iisus Hristos a fost singura izbăvire a milioanelor de morţi de la Adam şi până la Sine şi singura mântuire a milioanelor de oameni care au crezut şi au adormit întru Domnul. Credinţa a putut să fie Calea izbăvirii, Adevărul luminos şi Viaţa cea adevărată a omenirii: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. În zilele noastre se trăieşte într-o mare tensiune istorică, socială, economică, spirituală şi de cumplite încercări, care ne impun o regăsire a vieţii noastre sufleteşti, o intensă trăire evanghelică, o adâncire, o spiritualizare a concepţiei creştine în sanctuarul sufletului nostru, o reînviorare a fiinţei noastre cu noua haină a Duhului Sfânt. Căci în faţa imenselor greutăţi ale vieţii, nu putem trăi fără lumină şi iubire şi fără ajutorul lui Hristos. Singur Hristos mai este în stare să însenineze zările, să împrăştie furtuna, să liniştească sufletele şi să salveze din zbucium şi moarte neamul omenesc. Amin.
Dacă vom avea credință adevărată și puternică, vom putea birui toate încercările.