Femeia cananeeancă, era printre cele mai de plâns modelel feminine ale lumii, pâna la întâlnirea cu Hristos. Hristos, plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului pentru a-şi vesti Evanghelia şi pentru a resuscita omenitatea distrusă de deznădejdea unei aşteptări fără de sfârşit, se apropie de femeia aceasta de neinvidiat. Vorbeşte cu ea şi schiţeaza refuzul. Femeia, îndăratnică după rostul pe care Dumnezeu i l-a îngăduit, insistă, răspunzându-i lui Hristos ca la un examen. Femeia cananeiancă ne obligă să vedem inteligenţa care face faţă pedagogiei lui Dumnezeu, care naşte încă o dată, cu ajutor de Sus, pe fata ei, trecându-o de la moarte la viaţă, din vecinatatea iadului în pragul Raiului. Bucuria lui Hristos este mare. A dat peste o femeie pe mîsura dragostei curajoase Care l-a facut şi pe El să se coboare din cerul veşniciei. Hristos se arată surprins de cât de mult îi seamană femeia aceasta în comportament şi reacţii. Oare nu ca ultimul om Se va afla El pe Crucea Golgotei, în aceeaşi situaţie de dispreţ pe care am identificat-o la femeia cananeeancă? Oare nu pentru des-drăcirea copiilor Lui va purta chinul iubirii până în sfârşitul mormântului pentru a-l purta, Înviat, până la dreapta Tatălui? Oare nu acelaşi curaj şi aceeaşi nădejde, de frate şi Dumnezeu, va clocoti dinaintea paravanului de păcat şi indiferenţă după care se ascunsese lumea, pentru a topi porţile iadului, spălându-le în lacrima de Dumnezeu? Să fi recunoscut Hristos toate acestea în femeia cananeeancă? Toate acestea şi încă ceva: taina maternităţii care nu renunţă la vindecarea copiilor săi. Simţitori şi lucizi, copiii au luat din Întruparea lui Hristos Iisus puterea de a ne examina cinstit. Nu cuvioşia femeii, ci bunul ei simţ protector şi angajat I-a bucurat inima Domnului. Nu rostirea de bolboroseli fără număr au făcut-o vrednică de a deschide cerul minunilor pentru fiica sa, ci disponibilitatea de a conversa inteligent cu Hristos. Aceasta arată, desigur, exerciţiu. Va fi recunoscut glasul Celui ce o încurajase la deznădejde, mâna de duh ce o ridicase în picioare după fiecare lovitură dată de judecatorii cei frivoli ai neputinţelor sale, chipul blând al prietenului ce-i va fi luminat alergările în ţara neprieteniei. Dar, mai mult, duhul ei curajos – că nu-i usor să îngrijesti un îndrăcit – se va fi simţit deopotrivă, omeneşte vorbind, cu duhul Bărbatului Acestuia, Fiul lui David. Nu mai ştim mare lucru din cele întâmplate cu femeia cananeeancă după ce Hristos a făcut din ea icoana universală. O recunoaştem însă în toate mamele dispuse să dea răspuns bun pentru copii lor dinaintea Dumnezeului slavei. Limpezite în harul lui Hristos, ele toate apar ca venind dinspre Canaanul întâlnirii cu El.
Întâmpinarea Domnului
Întâmpinarea lui Hristos pentru creştini
Întâmpinarea Domnului, nu este doar o amintire sfântă a unui eveniment petrecut în istoria mântuirii, ci el ne readuce pe Mântuitorul în mijlocul nostru, făcându-l să trăiască în noi, iar noi în El. Cronica sufletului nostru aşteaptă să consemneze prin această sărbătoare o altă prezenţă tot mai vie şi mai lucrătoare a Sa în noi. Şi câte prilejuri binecuvântate ne oferă Domnul, ca să ne întâlnim cu El! Îl întâmpinăm și ne îmbrăcăm în Hristos în Taina Sfântului Botez; ne întâlnim cu El în Taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, când el ne dă harul Sf. Duh, în Taina Mărturisirii, când ne iartă greşelile; în Sfânta Euharistie, atunci când Domnul ne dă spre împărtăşire propriul Său Trup şi Sânge. Dar pentru ca întâlnirile noastre cu Hristos să fie rodnice şi binecuvântate cu vrednicie, ni se cere să avem o credinţă şi o dragoste lucrătoare prin fapte bune. Căci în orice faptă bună ne întâlnim cu Dumnezeu, după cuvântul spus de El însuşi: „Dacă aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie mi-aţi făcut!” Iată ce valoare deosebită are ajutorarea celor bolnavi, a orfanilor, a celor lipsiţi de sprijin, povăţuirea celor deznădăjduiţi, îndreptarea celor dezorientaţi în viaţă. Şi la sfârşitul vieţii pământeşti ne mai aşteaptă o întâlnire cu Iisus Hristos, când vom da seamă și vom primi răsplată pentru credinţa şi faptele pe care le-am avut aici pe pământ. Fie că ne gândim sau nu la această întâlnire, fie că ne pregătim sau nu pentru ea, nimeni nu poate să o evite sau să amâne ceasul ei. Este posibil ca din cauza slăbiciunilor să nu ne fi luptat îndeajuns împotriva păcatului şi să venim mai puţin pregătiţi la întâlnire, însă Biserica vine în ajutor şi se roagă să vindece aceste răni. Sfinţii Părinţi ne încredinţează că Dumnezeu ascultă şi se va milostivi. Iisus Hristos a venit pe pământ pentru a ne da un nou mod de viață, a ne chema la înduhovnicire și îndumnezeire. Hristos S-a pogorât din cer și S-a facut om ca noi să ne putem înălța deasupra condiției noastre trupești, să ne putem îndumnezei. Hristos ne cheamă întru împlinirea vocației noastre spirituale și cosmice. Se cuvine să ne stea mereu alături Crucea și Hristos. Creștinismul, osebindu-se de iudaism, islamism, budism și toate celelalte religii orientale, este credința într-un Dumnezeu întrupat. Iar dacă Dumnezeul nostru S-a întrupat nouă ce ne rămâne să facem? Să ne străduim a ne înduhovnici, a ne apropia cât mai mult de El. Numai astfel vom fi în măsura să ne împlinim și noi menirea, să ne arătăm și noi vrednici să-L întâmpinăm pe Hristos în inimile noastre.
