Local

Câinii antrenați pentru a face treaba a 10 polițiști. De instruirea lor se ocupă cei mai buni instructori

Bogdan Fedor este unul dintre puținii polițiști pasionați care și-au îndeplinit visul de a instrui și a lucra alături de câini. Zeus, un ciobănesc belgian născut în Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu, specializat pe căutare-salvare, îi este partener de teren, dar și membru al familiei.

Bogdan alături de un pui care trebuie antrenat FOTO Bogdan Fedor
Bogdan alături de un pui care trebuie antrenat FOTO Bogdan Fedor

Bogdan Fedor și Zeus lucrează la Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, în cadrul Departamentului de Criminalistică. Sunt parteneri de trei ani și nu se despart niciodată unul de celălalt. Bogdan Fedor este agent-șef cu experiență, în timp ce Zeus este unul dintre puținii câini polițiști din România din cadrul Ministerului de Interne specializaţi în misiunile de căutare-salvare în mediul natural.

Între Bogdan și Zeus este o relație specială, mai ales că agentul-șef este recunoscut pentru talentul său aparte de a lucra cu partenerii canini – asta mai ales fiindcă pentru Bogdan Fedor, munca alături de câinii polițiști, începută acum şapte ani, depășește sfera profesională, fiind efectiv pasiune pură.

Acesta a fost de acord să dezvăluie în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ modul de pregătire a câinilor polițiști, traseul lor profesional și mai ales legătura specială care se creează între om și animal.

„Câinele polițist nu ar putea da randament dacă nu ar fi antrenat în fiecare zi de către conductorul și de către partenerul său, la rândul său tot un polițist. Între ei se realizează o conexiune incredibilă care se prelungește și după activitatea profesională. Agentul-șef Bogdan Fedor este unul dintre polițiștii pasionați de ceea ce fac“, subliniază Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

„Dresorii sunt la circ, noi suntem instructori”

Bogdan Fedor alături de unul dintre câinii săi FOTO Bogdan Fedor
Bogdan Fedor alături de unul dintre câinii săi FOTO Bogdan Fedor

Agentul-şef Bogdan Fedor lucrează ca instructor cu câinii polițiști din 2006. A fost un vis împlinit, mai ales că avea o pasiune deosebită pentru aceste animale, pornită încă din copilărie.

„Eu m-am născut la țară, în satul Prăjeni, județul Botoșani. Unul dintre părinți a fost inginer zootehnist, iar celălalt inginer horticol. De acolo a început pasiunea pentru animale și în special pentru câini. Mereu mi-am dorit să mă ocup de ei, să îi instruiesc. În același timp, am visat mereu să fiu polițist. Așa că, de la vârsta de 14 ani, am plecat de acasă pentru a-mi urma visul. Am urmat Liceul de Poliție la Buzău, iar apoi Școala de Poliție de la Câmpina. Am lucrat la un post de poliție în mediul rural la început, iar mai apoi pe diferite linii de activitate în diferite structuri ale Poliției. Din anul 2006 lucrez efectiv cu câinii, zilnic. A fost un vis împlinit. Asta era ce-mi doream“, spune Bogdan Fedor.

Polițistul botoșănean s-a dedicat total instructajului câinilor polițiști. A urmat cursuri, specializări și a adunat experiență.

„Pe lângă iubirea pentru animale, polițiștii care lucrează cu câini trebuie să se documenteze foarte mult. Fac cursuri, se informează mult și în afara programului, pentru că un animal se confruntă cu multe probleme. Conductorul și partenerul trebuie să le cunoască și să le rezolve“, adaugă Delia Nenișcu.

Bogdan a urmat, în total, peste doi ani de cursuri și perfecționări în domeniul poliției canine. Totodată, spune că ei nu dresează câini, ci instruiesc polițiști canini, pregătiți să intervină în situații critice și să ducă la bun sfârșit misiuni.

„Dresorii sunt la circ, noi suntem instructori. Noi instruim un câine, câinele este pentru noi a doua armă, dar și un salvator. Experiența este acumulată. Doi ani am acumulat cunoştinţe de instructaj pentru lucrul cu câinii. Pentru fiecare câine facem câte un curs – de șase luni, de patru luni“, spune agentul-șef botoșănean.

În plus, datorită experienței acumulate, dar și a priceperii, Bogdan Fedor a ajuns să le predea și altor polițiști cum să lucreze cu câinii. „Am urmat și cursurile de instructor formator pentru a pregăti și pe alți colegi în lucrul cu câinele“, adaugă polițistul.

De nedespărțit

Bogdan spune că dincolo de cursurile făcute și de experiența acumulată, punctul-cheie în lucrul cu câinii polițiști este pasiunea instructorului. Pe scurt, el precizează că este nevoie de sacrificiu personal și de implicare totală:

„Fără pasiune nu se poate face această muncă, pentru că între noi și partenerul nostru canin se creează o legătură fantastică. El este crescut de mic de noi și va muri alături de noi. Devine un membru al familiei noastre. De multe ori facem sacrificii ca să avem o relație bună cu ei, să-și desfășoare cum trebuie activitatea“.

Primul pas, spune polițistul, a fost să-și convingă familia să-i accepte pasiunea, dar și noul partener, care trăiește efectiv zi de zi alături de el și de cei apropiați, plus orele petrecute zilnic la antrenamente.

„Noi nu avem sâmbătă, nu avem duminică. Câinele este foarte atașat de noi. Este o legătură foarte strânsă cu noi. În casă, tot timpul va fi miros, lasă păr, ceea ce nu toată lumea acceptă. Este ca un copil, are nevoie de îngrijire constantă. De multe ori îl iau acasă, îl luăm cu noi peste tot. Cu timpul, familia a înțeles că asta este pasiunea mea“, mărturisește Bogdan Fedor.

De altfel, pe lângă antrenamentele specifice, câinele are nevoie de foarte multă afecțiune din partea partenerului și instructorului său, alături de care se antrenează minimum cinci ore pe zi. „Trebuie mult antrenament, dar și să-i arăți câinelui multă afecțiune. Este tot ce are nevoie. Dacă nu-i dai afecțiune, nu te va ajuta atunci când ai nevoie“, spune agentul-șef.

„Un câine bun face cât zece polițiști”

Bogdan Fedor a explicat pentru „Weekend Adevărul“ traseul profesional al unui câine polițist. Totul începe odată cu nașterea sa în Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu. Aici, câinii sunt selecționați și direcționați către diferite servicii ale Poliției.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page