Local

Cadou de Moş Nicolae! Spectacol gratuit pentru cei mici la Teatrul „Vasilache”

Dragilor,

Cea mai recentă premieră, pentru voi, un dar de Moş Nicolae!

Vă invităm duminică, 4 decembrie 2022, de la orele 11:00 şi 12:30, la cinematograful Unirea, să vizionaţi spectacolul Nelu GâscăNeluʼ , în regia lui Florin Iftode, autor text Maria Gornic, muzica Kevin MacLeod, asistent regie Alin Gheorghiu, scenografia Gelu Rîşca.

Distribuţia:

Renata Voloşcu

Oana Asofiei

Ioana Buta

Adelina Cojocariu

Cosmin Tanasă

Andrei Bordianu

„Spectacolul Nelu GâscăNeluʼ prezintă păţaniile unui pui de gâscă lăudăros, adoptat de doi vecini nostimi. Din cauza lăudăroşeniei lui, Nelu GâscăNeluʼ era cât pe ce să fie făcut friptură de către doamna Vulpe. Însă, cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, Măriuca, o fetiţă cumsecade şi prietena gâscănelului, îl salvează pe acesta din ghearele doamnei Vulpe.

Vă invităm să vizionaţi un spectacol interactiv, cu păpuşi şi actori, din care copiii vor învăţa că „lauda de sine, nu miroase-a bine!” Florin Iftode – regizorul spectacolului.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani

Cele două reprezentaţii vor fi oferite în mod gratuit, un cadou de Moş Nicolae din partea Teatrului „Vasilache”, a domnului primar Cosmin Andrei şi a Consiliului Local Botoşani

Vă aşteptăm cu drag!

Până atunci…. toate cele bune

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page