ImportantInfractional

Braconier din Botoșani, amendat pentru că a aruncat arma de vânătoare după ce a fost surprins de pădurar

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Botoşani efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj.

Din verificările efectuate s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:

La data de 09.12.2020, poliţiştii au fost sesizați de către gestionarul fondului cinegetic Avrămeni cu privire la faptul că în timp ce efectua un control pentru combaterea braconajului cinegetic, a identificat un bărbat de 33 de ani din comuna Avrămeni, care nu își justifica prezența în zonă și care, la vederea sa, și-a abandonat arma letală de vânătoare.

Cu prilejul verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că bărbatul este deținător legal de arme letale cu destinația vânătoare și neletale, însă nu avea eliberată autorizație de vânătoare pentru acel fond.

Astfel, persoana în cauză a fost sancționată contravențional pentru abandonarea armei letale pe fondul cinegetic, iar ca măsură complementară a fost dispusă anularea dreptului de port de arme letale și neletale, pentru o perioadă de 5 ani.

Totodată, s-a procedat la ridicarea armei de vânătoare ce a fost găsită pe fondul cinegetic, precum şi a muniţiei aferente de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Botoşani, fiind continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună soluţie procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page