Local

Botoșănean amendat pentru că și-a aruncat deșeurile din construcții pe un teren viran – FOTO

La data de 20.02.2023, Tribunalul Botoșani, prin Decizia nr. 63/2023, a dispus menținerea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei, aplicată potrivit prevederilor art. 20 și art. 62 din O.U.G. nr. 92/2022 – privind regimul deșeurilor, fapta săvârșită fiind – abandonarea deșeurilor rezultate din construcții în alte locuri decât în spații autorizate în acest scop. Astfel, conform procesului-verbal seria PL nr. 025791/17.02.2022, întocmit de Poliția locală a municipiului Botoșani, în data de 16.02.2022, ora 0920, numitul P.L., în calitate de conducător auto al unei autobasculante, a fost surprins în timp ce abandona deșeuri rezultate din construcții (cărămizi, B.C.A., plăci de beton) în afara spațiilor autorizate, respectiv pe un teren viran de pe raza municipiului Botoșani.

Instanța de judecată a reținut că “neregulile constatate (abandonarea deșeurilor rezultate din construcții), au implicații asupra mediului, tot mai vizibil afectat în utima perioadă, cu imlicații severe în domeniile esențiale, precum sănătatea publică, tocmai din acest motiv fiind necesare activități permanente și efective de menținere a curățeniei spațiilor publice și private, respectiv măsuri din partea organismelor abilitate.”

Privitor la sancţiunile pentru abandonarea deșeurilor, conform prevederilor art. 20 alin. 3 din O.U.G. nr. 92/2021 – privind regimul deșeurilor, amenda prevăzută este de la 10.000 lei – 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei – 70.000 lei pentru persoane juridice. Tot la capitolul sancţiuni este prevăzută şi sancțiunea contravențională complementară a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârșirea faptei.

În municipiul Botoșani, singurul operator desemnat pentru colectarea deșeurilor este S.C. Urban Serv S.A.. Așadar, persoanele care efectuează lucrări de construire/amenajări interioare din care rezultă deșeuri care nu se pot arunca, în mod uzual, la containerele amplasate pe raza municipiului, sunt obligate să contacteze operatorul delegat.

De asemenea, precizăm că la nivelul municipiului Botoșani se desfășoară activități de igienizare, curățare și ridicare a deșeurilor abandonate pe terenuri aparținând municipalității (în aceastăsăptămână au fost efectuate lucrări de curățare, igienizare și ridicare a deșeurilor abandonate în zona Pășunii (Pușkin), motiv pentru recomandăm tuturor cetățenilor să sesizeze orice abatere și orice faptă prin care sunt încălcate reglementările în vigoare ale normelor de salubrizare și igienizare la tel. 0231/513100.

Poliția Locală va continua acțiunile de monitorizare a zonelor predispuse formării depozitărilor necontrolate de deșeuri, dar și de identificare și sancționare a persoanelor care aruncă deșeurile la întâmplare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page