Local

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Blândești a fost resfințită de PS Nichifor Botoșăneanul – FOTO

Momente pline de emoţie, dar şi de bucurie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cerchejeni, comuna Blândești.
Duminică, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a binecuvântat și sfințit Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Momentul a însemnat o încununare a eforturilor depuse de preotul paroh Rotaru Liviu cu implicarea consiliului parohial, contribuția credincioșilor din parohie și sprijiul donatorilor și binefăcătorilor.
In actul de Sfințire stă scris:
⛪️ Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, între anii 2007 – 2023, s-au realizat lucrări de reabilitare și înfrumusețare la Biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” – Cerchejeni, comuna Blândești, Protopopiatul Botoșani, Județul Botoșani.
⛪️ Biserica a fost zidită, între anii 1893 – 1901, cu osteneala preotului Mihail N. Lăpușneanu (1880 – 1918) și a enoriașilor din Cerchejeni, fiind așezată alături de vechea biserică construită la 1765, de către ctitorii Constantin si Safta Kogălniceanu, străbunicii lui Mihail Kogălniceanu și care, între anii 1914 – 1925, a fost mutată în satul Talpa.
⛪️ Slujba de târnosire a noii biserici a avut loc în anul 1901, luna noiembrie, ziua a 11-a, în timpul arhipăstoririi Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
⛪️ În decursul timpului, Sfântul locaș a trecut prin mai multe etape de reabilitare și înnoire prin purtarea de grijă a păstorilor sufletești ai acestei comunități parohiale: Preotul Mihai M. Lăpușneanu (1918 – 1960), Preotul Miahi Roznovanu (1960 – 1968), Preotul Ioan Obuf (1968 – 1976), Preotul Ioan Hritcu (1976 – 1983), Preotul Gavriil Popa (1983 – 1987) și Preotul Nicolae Bobârnea (1988 – 1993).
⛪️Biserica a fost pictata în tehnica tempera, după ce s-au efectuat lucrări de reparații, între anii 1973 – 1976, fiind sfințită în anul 1976, luna decembrie, ziua a 12-a, în timpul arhipăstoririi Patriarhului Iustin Moisescu, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Sucevei.
⛪️Între anii 2007 – 2012, s-au realizat lucrări de reabilitare la interiorul și la exteriorul bisericii, s-au executat subturnări la temelia bisericii, zidurile au fost întărite cu 12 stâlpi de beton armat, au fost cămășuite cu plasă sudată și retencuite la interior și exterior.
⛪️În anul 2013 a fost schimbat acoperișul, iar bolta bisericii a fost înlocuită cu structură de metal, întărită cu plasă sudată și căptușită cu scândură.
⛪️ Între anii 2016 – 2020 a fost realizată noua pictură, in tehnica fresco, de către pictorul Constantin Diaconescu.
⛪️ Pe lângă acestea, biserica a fost împodobită cu catapeteasmă nouă din lemn de stejar sculptat și cu strane sculptate în lemn de stejar și fag.
⛪️ Aceste lucrări s-au realizat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a Preotului paroh Liviu Rotaru, cu implicarea consiliului parohial, contribuția credincioșilor din parohie și sprijiul donatorilor și binefăcătorilor.
⛪️ S-au binecuvântate aceste osteneli prin slujba de sfințire săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop – Vicar al Arhiepiescopiei Iașilor, alături de părintele Protopop Petru Fercal și un sobor de preoți și diaconi, în anul mântuirii 2023, luna septembrie ziua a 24-a.
⛪️ Binecuvântează Doamne, pe toți ostenitorii, binefăcătorii și închinătorii acestui sfânt locaș.
S

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page